Visul american: ultimul imperiu?

Ce este visul american? Dacă întrebi istoricii (americani, bineînțeles), aceștia vor spune în mare că acest vis înseamnă dreptul fiecărui cetățean de a avea o viață decentă și a prospera, de a-și face o familie și casă, de a fi liber și de a-și căuta fericirea, toate sub egida capitalismului. Însă, în prezent, visul american este un adevărat imperiu, un model adânc impregnat în multe alte state occidentale, dar nu numai și fundamentat, s-ar părea, mai degrabă pe succesul corporativ.

De ce imperiu?

Imperiile semnificative care au existat în istoria noastră, începând cu Sumer, apoi Imperiul Persan și cele două perioade ale sale de apogeu, epoca Ahemenidă și Seleucidă, urmând cu Imperiul Mongol, Hun, Imperiul lui Alexandru cel Mare, continuând cu cel Roman și succesoarele acestuia, Bizantin (Est) și Roman Sfânt (Vest), apoi, mai departe, cu Imperiul Otoman, Imperiul colonialist Britanic și cel mai aproape de timpul nostru, Imperiul Rus (urmat de Uniunea Sovietică), toate acestea se pot defini în esență printr-un singur criteriu, extrem de important: puterea covârșitoare a unei culturi cuceritoare asupra culturilor, mai mici, cucerite. Uneori această putere s-a manifestat sub forma unei influențe determinante, alteori sub forma unei coroziuni de tip cultural, însă în orice caz, în mod fundamental, despre asta este vorba: modificarea coordonatelor culturale în zona geografică cuprinsă de un imperiu.

Cultura unei națiuni, unei civilizații este amprenta mentalul său social și singura capabilă să schimbe așa-numita „vocea poporului”. Dacă o cultură anume este „înghițită” de altă cultură mai puternică, cum ar fi cea a unui imperiu, atunci, în timp, mentalul social al națiunii cucerite se transformă și devine parte a unei identități noi culturale, cea imperială, chiar dacă păstrează multe dintre elementele sale originale.

Acum, întorcându-ne la problema principală și reiterând: de ce este „visul americam” un imperiu? Pentru că toate elementele care constituie astăzi „visul american” se bazează pe  succesul culturii americane nu numai înăuntrul granițelor SUA, ci mai degrabă în afara acestora. Imperialismul ultimului secol poartă numele de economie de piață, iar ordinea imperială a fost deghizată treptat într-o ordine economică. Pe piedestalul acesteia stau SUA, ca putere dominantă încă de la descoperirea funcționalității electricității pentru marele public, de către Thomas Edison și apoi Nikola Tesla.

Visul american este un imperiu pentru că cei mai mulți dintre noi purtăm jeans, mâncăm de la McDonalds (sau Starbucks, sau Pizza Hut, sau KFC, ș.a.), bem Coca-Cola sau Pepsi, ne uităm la filme de Hollywood, butonăm pe produse de la Microsoft, sau Apple sau Dell și ascultăm jazz, rock sau hip-hop. Toate aceste modele de afaceri de succes reprezintă cultura populară americană, chiar dacă în mare pare este o cultură de inspirație, având ingeniozitatea de a reîmpacheta idei din toată lumea.

De ce ultimul?

Ingeniozitatea extraordinară de a redefini idei deja existente pentru unele domenii, dar și capacitatea imensă de a inova în alte domenii au făcut din SUA o putere globală, iar din „visul american” un tipar aplicabil pe tot mapamondul. Însă imperialismul de tip american nu este unul obișnuit, de fapt SUA sunt unice printre toate celelalte tipuri de imperii care au existat. Dacă imperiile istorice, din care am descris câteva în prima parte, s-au bazat mai întâi de toate pe o cucerire teritorială, care avea să aducă și o victorie pe plan cultural, imperiul „visului american” este fundamentat aproape exclusiv pe victoria culturii populare americane asupra lumii. Este o cu totul altă specie, a cărei apariție și dezvoltare a fost posibilă numai într-o epocă guvernată de capitalismul economiei de piață și evoluția continuă a mijloacelor de comunicare în masă.

SUA nu constituie un imperiu geografic propriu-zis, ci unul sociostilistic, dacă e să extrapolez conceptul de matrice stilistică a lui Lucian Blaga. În epoca în care trăim, cel puțin, îmi este greu să îmi imaginez că se mai poate forma un imperiu de tip vechi, care prin cuceriri teritoriale, prin război, să ființeze. De bine, de rău, războaiele de astăzi sunt preponderent de altă natură, fie economică, fie tehnologică, sau altele, iar conflictele armate care încă se mai duc în unele părți ale mapamondului, în numele unor cuceriri absconse, nu sunt decât un reziduu istoric trist. Starea de facto dintre guvernele diferitelor state ale lumii, la care se adaugă reglementările internaționale privind războaiele de cucerire și instituțiile internaționale de menținere a păcii, fac puțin probabilă formarea unui imperiu.

Cu atât mai mult, „visul american” este unic și irepetabil, foarte posibil și ultimul dintre imperiile omenirii. Nu a cucerit totul, dar a cucerit aproape totul! Prin asta, „visul american” aproape că a devenit o entitate independentă de obârșia sa statală, iar dacă de mâine SUA nu ar mai exista, „visul american” ar continua ca un dat, ca o moștenire a lumii, fără nicio opreliște.

În încheiere, pentru a nu vă plictisi mai mult decât am făcut-o până acum, mai am de adăugat doar câteva idei, să le spunem conclusive. Prima ar fi că am devenit cu toții americani după stil, de la felul în care facem afacerile, felul în care ne relaxăm, ne îmbrăcăm sau mâncăm în oraș, până la felul în care înțelegem și creăm umorul. A doua idee ar fi că trăim cu toții în Pax Americana, o situație de relativă pace funcțională la nivel internațional și la acest lucru, „visul american” este contribuitorul major. A treia și ultima idee este că sistemul capitalist modern își descoperă ușor ușor erorile de funcționare, iar „visul american”, care a ajutat totodată și la formarea consumerismului caracteristic acestui capitalism, poate deveni cel mai urât coșmar istoric.