Cu François Lelord şi Christophe André, citind despre forţa emoţiilor

Cum să ne exprimăm emoțiile și sentimentele - François Lelord, Christophe AndréFrancois Lelord a studiat medicina şi psihologia şi şi-a obţinut doctoratul în 1985. A devenit cercetător alături de Robert Liberman la Universitatea din California, Los Angeles. Din 1994 lucrează ca psihiatru în Hanoi şi Ho Chi Minh. Primul său roman a făcut celebru personajul Hector, un psihiatru care călătoreşte în jurul lumii în încercarea de a căuta ceea ce îi face pe oameni fericiţi. A lucrat la câteva monografii psihologice alături de Christophe Andre, printre care câteva publicate şi în limba română. Christophe Andre, pe de altă parte este cunoscut pentru lucrări precum Arta fericirii şi Cum să duci o viaţă fericită, cu toate că el se declară un pesimist. Predă la Universitatea din Paris şi lucrează câteva zile pe săptămână, în terapie, la spitalul Sf. Ana din Paris.

Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele este traducerea din franceză a cărţii Forţa emoţiilor, scrisă de cei doi. Organizată ca un ghid al emoţiilor umane, lucrarea transmite o concluzie simplă, dar plină de semnificaţii: trăieşte-ţi viaţa din plin.

Încă din introducere, cartea ne oferă lejer posibilitatea de a intui ceea ce urmează să găsim în paginile de mai departe, printr-un dialog descriptiv, bipolar:
– Emoţiile sunt ca un ghimpe în coastă, o povară…
-Nici vorbă! Emoţiile te fac să simţi că trăieşti!
-Zău? Cu un nod în gât, cu inima bubuindu-ţi în piept, cu mâinile umede…
-Să simţi bucuria, dragostea…
-Să fii torturat de furie, ros de invidie…
-Entuziasmul, tandreţea…
-Îngrijorat, deprimat, dezamăgit…
-Explozia de energie, provocările…
-Paralizat, incapabil de a gândi raţional…
-Inspirat, mânat de intuiţii…” (p. 15)

Capitolele tratează consecutiv fiecare dintre emoţiile majore de furie, invidie, bucurie, tristeţe, ruşine, gelozie, frică, dragoste, dar şi emoţii aferente acestora sau destul de apropiate. Dând exemple de expresii faciale şi de comportament, scene literare, cinematografice şi contextuale din viaţa de zi cu zi, cei doi autori relevează felul în care se produc şi se manifestă emoţiile, dar şi sfaturi despre controlul emoţiilor negative, în diferite situaţii.

Deşi inclusă în rândul emoţiilor majore, iubirea, poate chintesenţa întregii lucrări, ocupă un capitol aparte, dat fiind şi faptul că, precum ne spun şi autorii, aceasta implică emoţii descrise anterior. La fel ca şi în celelalte capitole, se încearcă aici descoperirea chipului iubirii, care după cum aflăm este destul de greu de portretizat. Ni se aminteşte de faptul că Darwin a descris expresia facială caracteristică iubirii, asemămând-o cu expresia evlaviei religioase, precum şi postura specifică de stat în genunchi, la fel cum stă bărbatul în genunchi la picioarele iubitei sale. Desigur, această caracteristică nu mai este valabilă astăzi. Privirea şi tonalitatea vocii sunt alte indicii, poate mai observabile în studiul expresivităţii acestei emoţii, sau mai degrabă, după cum aflăm din carte, „un complex amestec de emoţii asociate cu gânduri specifice şi o tendinţă de apropiere de persoana iubită” (p. 274), sau „cristalizare”, după cum e numită de Stendhal, citat de autori: „Este o operaţie a spiritului, care extrage din tot ceea ce i se prezintă ideea că obiectul iubit este înzestrat cu noi perfecţiuni

Cei doi autori ne relevează mai departe etapele descoperirii mecanismului ataşamentului, plecând de la baza dezvoltării acestuia, alcătuită în copilăria individului şi rolul extraordinar de important pe care îl îndeplineşte mama. „Rezumând cincizeci de ani de cercetări, putem spune că ataşamentul reprezintă un mecanism înnăscut, care leagă bebeluşul de mama sa, manifestându-se prin schimburi de priviri, mângâieri şi supt şi a cărui calitate influenţează profund dezvoltarea bebeluşului şi a viitorului adult” (p. 277). Se clasifica astfel 3 tipuri de ataşament între bebeluş şi mamă: ataşamentul securitate (explorarea plăcută a noului în tandem cu verificarea din partea mamei), ataşamentul evitant (ocazionalele supărări pe mamă) şi cel de-al treilea, ataşamentul ambivalent („lipirea” de mamă şi starea emoţională negativă, chiar şi în cazul unei separări scurte).

În analiza iubirii, autorii vorbesc, indubitabil şi despre dorinţa sexuală, care ar putea fi mult mai relevantă în conturarea unei expresii. Începând cu descrierea dorinţei feminine în literatură, continuă cu descrierea celei masculine, aducând vorba de o întrebare mereu frecventă a femeilor şi anume, dacă un bărbat iubeşte o femeie atunci când o doreşte. În abordarea dorinţei erotice, autorii menţionează cele două tipuri de dragoste clasificate de psihologi, dar care au origini diferite: dragostea pasională care se dezvoltă din relaţia bebeluş-mamă şi dragostea¬prietenie, un derivat al ataşamentului faţă de părinţi, implicând dorinţa de tandreţe. Un al treilea tip ar fi angajamentul, care implică dorinţa partenerilor pentru o relaţie de lungă durată, fără perturbări exterioare. Triunghiul astfel alcătuit al dragostei are conţine diferite stări emotive pentru fiecare dintre cele 3 tipuri. Pentru iubirea pasională există o „emoţie violentă cu manifestări fizice intense, un amestec de dorinţă sexuală cu o formă adultă a ataşamentului bebeluşului pentru mama sa” (p. 288). În cazul iubirii-prietenie, avem de-a face cu o „emoţie mai liniştită, tandreţe şi dorinţă de bine pentru celălalt, înrudită cu ataşamentul părinţilor faţă de copiii lor” (p. 288). Pentru ultima latură a triunghiului, angajamentul, se manifestă „decizia de a rămâne împreună şi de a împărţi viitorul” (p. 288). Dar autorii ne vorbesc în continuare şi despre acei factori de risc formulaţi de unii cercetători, specifici primului tip – iubirea pasională, printre care: stima de sine scăzută, dependenţa şi nesiguranţa, anxietatea.

Complicaţiile descrise mai departe, care ar putea încadra iubirea într-un segment aparte de boli, numără dezinteresul faţă de obligaţiile sociale sau familiale, emoţiile negative ca frica şi gelozia, auto-devalorizarea, tragica sinucidere şi în cele din urmă corupţia. Explicaţia dată de autori vis-a-vis de această latură a dragostei este cea de reducţionism, ocolind în mod injust toate celelalte părţi pozitive ale iubirii: „trăirea unor clipe de exaltare, chiar extaz, convingerea că eşti în sfârşit înţeles şi acceptat, în siguranţă, pe lângă faptul că dragostea te poate face să-ţi depăşeşti propriile limite, fie pentru a-l proteja pe partener, fie pentru a-i accepta slăbiciunile” (p. 295).

Spre sfârşitul capitolului cei doi autori aduc în discuţie dimensiunea culturală a iubirii. Aflăm astfel că există particularităţi universale dar şi valori specifice fiecărei civilizaţii, cultura impunând de asemenea şi ea norme proprii şi particulare. Iubirea pasională a fost privită întotdeauna cu precauţie, datorită factorilor de risc pe care îi presupune, aceasta fiind alimentată şi de religie în general, iar comparaţia dintre romanii şi chinezii din vremurile antice este foarte bine integrată aici. În încheiere, autorii preferă să nu dea sfaturi în cazul iubirii, care mereu o să rămână un subiect fără epuizare şi încă plin de mister.

Cartea lui Francois Lelord şi a lui Christophe Andre propune spre sfârşit un ghid practic, un fel de management al emoţiilor, intitulând capitolul „Cum să convieţuieşti cu propriile emoţii”. Clasificând nişte mituri foarte încetăţenite, în carte se descrie o primă metodă: dezlănţuirea emoţiilor. Manifestarea liberă a unor emoţii negative cum ar fi furia era considerată în anii 70 foarte eficace. De asemenea, un alt mit, acela de a nu plânge, nu îşi dovedeşte valabilitatea întotdeauna, ci depinde de conjunctura şi persoanele care se află aproape în acele momente. Concluzia autorilor este foarte simplă: nici defulare, nici reţinere, ci fiecare în funcţie de situaţia dată.

Foarte detaliat se face mai departe importanta legătura dintre sănătate şi emoţii şi rolul îndeplinit de acestea în apariţia şi evoluţia anumitor boli, în funcţionarea sistemului cardio¬vasculator şi imunitate. Înţelegem după acest capitol că emoţiile trebuie controlate (dar şi în strânsă legătură cu starea de sănătate), emoţiile proprii trebuie exprimate , emoţiile celorlalţi recunoscute.

În încercarea de a contura o definiţie pentru emoţie, autorii dau un citat de Furetiere: „Emoţie: mişcare extraordinară, care agită trupul sau spiritul, tulburându-le temperamentul sau starea. Febra începe şi se termină cu o uşoară tresărire a pulsului. Când facem mişcări fizice violente, emoţia se resimte în tot organismul. Îndrăgostitul este emoţionat la vederea fiinţei iubite, laşul la vederea duşmanului său” (p. 326). Aflăm din ultimile pagini ale cărţi că există patru mari teorii care explică emoţiile (tabel p. 333): evoluţionistă, reprezentată de Darwin, („simţim emoţii pentru că ne sunt înscrise în gene”), psihologistă, reprezentată de William James, („simţim emoţii deoarece corpul nostru simte emoţii”), cognitivistă, dată de Epictet („simţim emoţii deoarece gândim”) şi ipoteza culturalistă a lui Margaret Mead („simţim emoţii deoarece sunt determinate cultural”).

Crestată ocazional cu un umor științific fin, inundată de exemple şi comparaţii care să releveze mai bine natura emoţiilor, riguros încreţită cu teorii şi explicaţii bine formulate, lucrarea lui Francois Lelord şi a lui Christophe Andre este una deplină şi de nelipsit din domenii precum psihologie şi sociologie. Încercând ordonat puterea imaginaţiei, lectura cărţii introduce cititorul într-un tărâm colorat de emoţii şi într-o atmosferă „soră” cu romanul, dar un roman al vieţii cotidiene, al manifestărilor interioare ale oamenilor şi a forţei emoţiilor acestora.

*Am realizat această recenzie în urmă cu câțiva ani, în cadrul unui seminar de Sociologia Emoțiilor, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, București.
** Puteți găsi un rezumat al capitolelor cărții AICI.

4 gânduri despre “Cu François Lelord şi Christophe André, citind despre forţa emoţiilor

  1. Pingback: Citind despre forța emoțiilor - o recenzie de carte | Gânduri și Nuanțe | BunDeCitit.ro

  2. Eu am un mare respect pentru Christophe Andre, este unul dintre psihologii pe care îi admir cel mai mult. Am câteva cărți de-ale lui, dintre care ”Cum să-ți construiești fericirea” și ”Stările sufletești” sunt preferatele mele. Pe prima o recitesc de fiecare dată când mă aflu într-un moment de cumpănă în viața mea. Obișnuiesc să îmi notez pasajele care îmi atrag în mod deosebit atenția și cele din cartea asta îmi ocupă câteva pagini bune din agendă.

  3. Pingback: Epoca emotiilor superficiale? | Ganduri si Nuante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*