Epoca emoțiilor superficiale?

Emotiile ar trebui să rămână misterioase…

Atunci când faci sau vezi sau auzi de prea multe ori un lucru, acel lucru începe să-și piardă treptat valoarea, se diluează într-o experiență de suprafață, semi-automată, șablonizată. Trăirile noastre cotidiene devin rutiniere pentru că au fost și sunt descojite de misterul intimității lor. Dacă te uiți în jur, ai să găsești peste tot iubire, bucurie, afecțiune, dorință, curaj, poftă, extaz, plăcere, mândrie, surpriză, euforie, inteligent amestecate cu tristețe, jale, supărare, rușine, disperare, indiferență, frică, remușcare, milă.

Găsești capsule de emotii la televizor într-o emisiune despre cupluri sau într-un concurs de talente, pe YouTube, într-un videoclip cu o propunere de căsătorie sau cu o poveste grea de viață terminată cu un succes surprinzător, într-o aplicație de telefon care reunește oameni după apetitul sexual, într-o reclamă care stârnește în tine nostalgia sau dorul, în versurile unei melodii celebre, într-o campanie desfășurată pe scară largă pe Facebook, în fiecare citat sau imagine cu tâlc sau cu poveste, devenită virală în social media.

Trăim în era emotiilor împărtășite masiv cu Ceilalți, dezvoltând un soi de tensiuni superficiale, care ne îndeamnă să exclamăm de multe ori: Incredibil! Fabulos! Genial! Dar oare cât de incredibile, fabuloase și geniale sunt unele întâmplări? Cât de trist ești când ești trist cu Ceilalți, cât de bucuros ești, când ești bucuros cu Ceilalți, cât de supărat ești când ești supărat cu Ceilalți și cât de euforic ești când ești euforic cu Ceilalți? Emotiile au avut din cele mai vechi timpuri două dimensiuni: cea socială și cea individuală.

Dacă emotiile sunt prin excelență sociale, emotii de grup sau de mulțime, atunci ce se întâmplă când te afli în solitudine? Ești trist sau bucuros sau altcumva de unul singur pentru că ai văzut, auzit sau făcut ceva care a generat această emotie. Și o trăiești doar tu în momentul acela. Cum ai aprecia intensitatea emotiei respective? Dacă în jurul tău ar fi încă 10 persoane care au trecut prin aceeași experiență generatoare de emotie, cum ai aprecia atunci intensitatea ei?

Emotiile trăite individual sunt cele cu adevărat pure și profunde. Emotiile împărtășite cu Ceilalți, fiindcă sunt exteriorizate, își pierd din profunzime. Însă asta nu este neapărat un lucru rău, fiindcă emotiile sociale sunt cele care provoacă de obicei o manifestare. Să luăm un exemplu: este noapte și mergi spre casă pe un drum întunecat, printr-un cartier să zicem rău famat. Ți-e frică pentru că ești singur! Dacă mai este încă o persoană cu tine, frica se mai diluează și experimentezi curajul. Dacă mai sunt încă 8 persoane alături de tine, ai putea să fii chiar bucuros. Toate trăirile sunt veritabile. Dar dacă ești singur, ai telefonul deschis pe Facebook sau Messenger și actualizezi starea cu „Întuneric, singur pe stradă spre casă, cine îmi ține companie?„.? Ai putea beneficia teoretic de compania digitală a 150 de oameni din lista ta de Facebook, sau de câte persoane ai în lista ta de Messenger. Ți-ar fi mai puțin frică? Discutabil…

Să luăm un alt exemplu. Ești la serviciu și se apropie închiderea unui semestru destul de intens, însă tu ți-a făcut treaba bine, ai livrat tot ce trebuia și ești mulțumit. Ești chemat în biroul șefului mare sau al team leader-ului și ești anunțat că ți-au mărit salariul cu destul de mult, încât să experimentezi o bucurie intensă. După vestea primită te întorci la biroul tău. Ce faci? Le spui tuturor că ți s-a mărit salariul și cu cât? Le spui doar câtorva colegi? Sau încerci să te comporți ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat? Dar dacă ai posta pe Facebook doar pentru anumite persoane mesajul: „După faptă și răsplată„, însoțit de melodia I feel good de la James Brown? Ar însemna că îți exprimi bucuria? Poate…

Din ambele cazuri descrise mai sus se poate deduce că, în general, tindem să împărtășim cu ceilalți emotii pe care știm că și ei le-au trăit într-un context similar (poate chiar identic) și nu altcumva. Ambele exemple descriu cazuri posibile în viața reală, însoțite de trăiri veritabile, chiar dacă emotiile sunt profunde sau nu, individuale sau împărtășite. Problema apare atunci când transpui trăirile tale în mediul digital.

Astăzi suntem inundați de generatoare de emotii, atât pe internet, cât și pe ecranul televizorului. Aspirăm ca un burete orice lucru care generează bucurie, tristețe, surpriză, mâhnire, ș.a.m.d. Suntem singuri în cameră, în fața computerului și râdem, ne supărăm sau ne înduioșăm împreună cu Alții, cei mai mulți necunoscuți, sau vedem o reclamă la televizor care ne face să zâmbim sau să lăcrimăm a dor sau nostalgie. Cât de veritabile sunt aceste trăiri? Este limpede că reacționăm și că sistemul nervos este excitat de aceste lucruri, provocând expresii faciale și reacții motorii specifice, însă prin vehicularea intensă a emotiilor în mediile digitale, acestea își pierd treptat forța și evident valoarea. Ajungem să fim mai impresionați de un clip video care descrie situația copiilor suferinzi de inaniție din Africa, decât de un fost profesor universitar, ajuns să cerșească pe o stradă oarecare din cartierul în care ne aflăm. Nu spun că primul caz nu trebuie luat în considerare și nu trebuie să ne afecteze, ci doar că al doilea caz este la doi pași de noi, în lumea reală și ar trebui să ne afecteze într-o măsură mai mare.

Emotiile au dezvoltat în decursul timpului un soi de avatare ale lor, cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă, astfel încât astăzi, pare că experimentăm mai degrabă aceste avatare. Credem că devenim mai sensibili la întâmplările lumii și vieții, când de fapt, s-ar putea să devenim imuni la adevăratele sentimente. Iar eu nu am făcut decât să prezint această supoziție în prezentul articol.

Alte articole pe tema emotiilor: Cu François Lelord şi Christophe André, citind despre forţa emoţiilor și Nonverbalul și emoțiile. Iar pentru o introducere în acest topic, puteți începe cu Wikipedia, într-un articol destul de detaliat.