Nonverbalul și emoțiile

Iată că astăzi, fără a premedita, am considerat util prezentarea unei alte analize proprii asupra unui articol din European Journal of Social Psychology (1999/29-2-3)Separate and Combined Effects of Facial Expressions and Bodily Postures on Emotional Feelings – William F. Flack Jr, James D. Laird, Lorraine A. Cavallaro. Este un studiu de caz privind comunicarea non-verbală, mai exact rolul expresiilor faciale și posturilor în generarea emoțiilor.

imagine_nonverbalul si emotiileS-a demonstrat de multe ori în studiile de specialitate că un anumit comportament furnizează condiţia suficientă pentru apariţia senzaţiilor afective. Adică fiecare emoţie corespunde anumitor expresii faciale, expresii sonore precum şi poziţii ale corpului. Limbajul trupului (gestică, mimică) ne poate spune dacă o persoană este fericită, tristă sau furioasă.

În acest studiu se pleacă de la teoria lui William James care spune că pentru apariţia unui sentiment este suficientă condiţia existenţei unei conduite afective. Una dintre obiecţiile la această teorie ar fi că acest fel de comportamente sentimentale ar afecta numai experienţe generale, difuze ale plăcerii şi neplăcerii. O altă obiecţie este că expresiile manipulate în mod separat produc emoţii de intensitate joasă sau medie.

Studiul din EJSP are două scopuri. Primul dintre ele este să reproducă rezultatele anterioare care arătau că senzaţiilor afective le corespunde în mod egal comportamente specifice. Pentru acesta au fost abordate trei expresii faciale negative – mânia, tristeţea, frica – şi una pozitivă – bucuria – în analog cu trei poziţii ale corpului corespunzătoare acestor sentimente. De asemenea au fost implicate şi senzaţiile de silă şi mirare în tabele pentru a se observa similarităţi între acestea şi alte stări. Al doilea scop este de a evalua în mod detaliat legătura dintre receptivitatea la reacţiile externe a expresiilor faciale şi receptivitatea la reacţiile externe a poziţiilor fizice.

Autorii studiului de caz abordează o metodă de cercetare care „permite crearea exactă atât a expresiilor cât şi a posturilor specifice anumitor emoţii”. Sunt utilizate patru seturi de analize care să studieze expresiile în particular, posturile în particular, combinaţii de expresii şi posturi, ultimul set fiind o analiză comparativă între efectele particulare şi cele combinate.

Astfel, subiecţii se află într-o încăpere unde prezenţa asistenţilor nu le este vizibilă, ei situându-se undeva în spatele acestora. În această încăpere sunt rugaţi să urmeze anumite instrucţiuni pentru fiecare dintre cele patru expresii şi posturi (trei negative şi una pozitivă) în particular, iar apoi în combinaţii specifice. Fiecare set de instrucţiuni este produs o singură dată de către subiecţi, timp de 10 secunde. De asemenea se aplică şi un generator de „zgomot alb” pentru a bloca orice alt sunet venit din afara laboratorului. Subiecţii sunt rugaţi apoi să completeze un tabel care conţine o scară gradată a intensităţii emoţiilor (mânie, tristeţe, frică, bucurie, silă, mirare) în funcţie de expresia sau postura adoptată.

Rezultatele arată de fiecare dată că cele mai mari valori pentru o anumită emoţie se potrivesc cu o anumită expresie sau postură. Astfel emoţiile pentru mânie corespund expresiilor/posturilor pentru mânie, emoţiile pentru tristeţe corespund expresiilor/posturilor pentru tristeţe, etc, atât în cazurile particulare cât şi în cazul combinării lor. S-a observat de asemenea că gesturile pentru mânie dădeau valori corespunzătoare şi senzaţiei de silă, iar cele pentru frică, valori corespunzătoare şi senzaţiei de mirare.

După efectuarea acestui studiu, cercetătorii observă că rezultatele sunt foarte similare celor efectuate de Duclos et. al.(1989) privind expresiile şi posturile emoţiilor specifice, dar luate în mod separat. Una dintre trăsăturile acestor rezultate este creşterea în intensitate a senzaţiilor afective atunci când este vorba de combinarea de expresii şi posturi care să le genereze. O altă trăsătură este faptul că există „o corelaţie substanţială pozitivă între efectele diferitelor expresii şi posturi”.

Cu toate acestea, „singura excepţie faţă de rezultatele consistente generale este eşecul posturilor pentru bucurie combinate cu expresiile faciale analoage”. Autorii recunosc acest lucru dar, după cum afirmă şi ei, „privind retrospectiv, acest rezultat nu trebuia să fie surprinzător, considerând mai ales dificultatea pe care am întâlnit-o (n.m. autorii) când am conceput o asemenea postură”.

Bineînţeles că acest experiment demonstrează, încă o dată, că limbajul trupului corespunde unei anumite stări interioare a individului. Dincolo, sau mai degrabă „dedesubt” de comunicarea verbală (de suprafaţă) se distinge comunicarea non-verbală. Expresiile feţei, poziţia în care stăm precum şi gesturile tipice ne dau informaţiile reale despre situaţia emoţională în care ne aflăm. E bine de ştiut că atunci când omul este bucuros, faţa, dar şi postura sa exprimă acest sentiment. La fel se întâmplă şi în cazul celorlalte sentimente (negative) studiate de autorii acestui articol şi anume tristeţea, frica şi mânia. Însă „este limpede că oamenii îşi exprimă emoţiile în mai mult de o singură modalitate comportamentală în acelaşi timp” şi cred eu că acest lucru depinde foarte mult de contextul dat precum şi de fiecare persoană în parte. Există o serie de indicatori fizici specifici anumitor stări emoţionale, de care s-a făcut folosinţă şi în acest studiu. Cercetătorii au creat instrucţiuni care să producă expresii faciale sau poziţii ale corpului astfel încât să declanşeze o anumită senzaţie afectivă. De exemplu, pentru producerea unei mimici corespunzătoare mâniei, subiecţii au fost rugaţi să se încrunte, să strângă din dinţi şi să subţieze buzele. La fel, pentru producerea unei poziţii fizice specifice tristeţii: „aşează-te în scaun, rezemându-ţi spatele de spătar şi trage-ţi picioarele relaxat sub scaun. Acum îndoaie mâinile în poală, foarte uşor, în formă de cupă. Apleacă-ţi capul şi lasă-ţi corpul moale.” Acest fel de instrucţiuni, efectuate în mod separat, au fost capabile să producă senzaţiile de mânie, respectiv tristeţe. În combinaţii au produs intensităţi mai mari. Acest experiment a fost efectuat într-un laborator, unde subiecţii se aşteptau la o situaţie „mai specială”. Contextul a fost artificial, cu toate că rezultatele au demonstrat în mare proporţie scopurile cercetării, însă aceste rezultate nu rezolvă nici pe departe problema emoţiilor umane. Într-un mediu natural, în condiţii dintre cele mai diverse şi chiar atipice, la persoane de diferite naţionalităţi, cu diferite mentalităţi pot apărea sentimente combinate care nu au neapărat un set de comportamente caracteristice şi care nu se repetă pentru fiecare individ în parte. Ce s-ar întâmpla însă în condiţii supranaturale, când intensitatea unui anumit sentiment se află peste media generală cunoscută? „Legile clasice” în această problemă s-ar putea să nu-şi mai găsească valabilitatea. Experimente în această direcţie ar putea elucida mai bine legătura dintre emoţii şi gesturi.

Autorii acestui studiu remarcă ei înşişi că „orice efecte observate în laborator sunt, după toate probabilităţile, subevaluări ale impactului cu lumea reală. Un motiv simplu este că manipulările expresiilor sunt întotdeauna oarecum brute. În timp ce mascăm scopul manipulărilor, ne asigurăm că vor eşua în a se potrivi cu expresiile naturale ale subiecţilor”.

imagine_mastile emotiilorExperimentele care studiază relaţia dintre emoţiile umane şi comportamentele specifice acestora ar trebui efectuate întotdeauna într-o manieră obiectivă şi naturală. Aceasta ar presupune, în opinia mea, ca: subiectul cercetat să nu ştie de desfăşurarea experimentului, contextul să fie unul natural, subiecţii să fie studiaţi în situaţii separate, individual şi în grup. Studierea senzaţiilor afective ale unei mulţimi şi cum se reflectă aceste emoţii pentru fiecare individ aparţinând mulţimii ar constitui iarăşi o contribuţie la aceste teorii care fac legătura dintre senzaţiile afective şi gesturile sau posturile specifice lor.

Studiul pe care l-au întreprins Flack Jr., Laird şi Cavallaro, testând ipoteza lui William James este unul pe care l-aş caracteriza simplu bun. Cei trei nu sperau să rezolve problema în întregime ci doar să confirme rezultatele precedente obţinute în urma unor experimente similare. De asemenea, această abordare asupra emoţiilor s-a preocupat şi de teoriile James-iene cu privire la rolul percepţiei. Autorii spun că „James însuşi a acordat o importanţă majoră, iniţiatoare funcţiei pe care o are percepţia în identificarea stimulilor care solicită comportamentul emoţional (de exemplu diferenţa perceptuală între apariţia unui urs într-o pădure şi a unui urs în cuşca de la o anumită grădină zoologică)”. „Ipotezele noastre, mai afirmă autorii, este consecventă cu abordările în înţelegerea emoţiei care accentuează rolul percepţiei.”

Acest studiu a mai avut în vedere posibila extindere a descoperirilor lor şi asupra persoanelor cu deficienţe psihice majore. Studierea relaţiei dintre emoţii şi comportament, specifică acestor persoane, ar putea aduce contribuţii semnificative în domeniul psihiatriei în tratarea sau ameliorarea bolilor de această natură.

Toate informaţiile privind emoţiile umane şi comportamentul non-verbal legat de acestea, descoperite în urma experimentelor de acest tip, ajută la cunoaşterea mai bună a omului interior. Există cărţi care abordează comportamentul non-verbal şi care ne învaţă să descifrăm acest „cod” pentru o mai bună înţelegere a celor din jurul nostru şi pentru o mai bună înţelegere a nouă înşine. Noi, oamenii, conform interpretărilor neokantiene, „percepem realul nu aşa cum este el, ci aşa cum mintea noastră îl poate percepe, în forme apriori ale intelectului” (Septimiu Chelcea.(2004). „Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative”. Bucureşti: Editura Economică). Noi nu cunoaştem lumea înconjurătoare decât prin semnificaţiile pe care le acordăm, prin intermediul intelectului, acesteia. Eu cred de asemenea că aceste semnificaţii sunt influenţate în mare măsură de starea noastră emoţională. În timp ce pentru unii, un anumit eveniment e perceput în mod pozitiv, pentru alţii poate fi perceput într-un mod negativ, o melodie pe care o ascultăm poate să aibă diferite semnificaţii în funcţie de starea noastră emoţională, etc. Ştim că anotimpurile capătă diferite simboluri – primăvara înseamnă renaştere, deci bucurie, toamna înseamnă moarte, deci tristeţe. Dar acestea nu sunt standarde. Este limpede că emoţiile determină semnificativ comportamentul nostru şi percepţia noastră despre realitate, iar experimentele ca acesta, aduc o mare contribuţie de fiecare dată acestei probleme psihosociologice.

Un gând despre “Nonverbalul și emoțiile

  1. Pingback: Nonverbalul si emotiile - o recenzie a unui studiu de caz | Gânduri și Nuanțe | BunDeCitit.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*