Românii s-au născut bloggeri
… fiindcă poeţii sunt oricum „underrated”.
Eu am devenit scriitor de blog prin anul 2007, încercând pe vremea aceea să duc poezia – creaţie proprie – în online, idee abandonată prematur. De atunci şi până astăzi am experimentat în profunzime blogosfera românească, citind, scormonind prin texte de toate tipurile şi promovând, aşa cum am crezut eu de cuviinţă, o scriitură proprie, sper eu, de calitate. Niciodată nu m-am gândit să am multe vizite pe blog, ci mai degrabă o participare activă din partea cititorilor, comentarii relevante şi mature asupra unor articole pe care eu le-am gândit şi apoi izvorât din mintea mea pe „foaia digitală”. Textele mele nu sunt senzaţionale, nu reprezintă ceva nou, inedit, nici măcar nu sunt originale în maniera în care originalul reprezintă ceva revoluţionar şi nemaigândit de nimeni, ci sunt o creaţie subiectivă cu rădăcina în dimensiunea eterică a ideilor, către care eu, la fel ca mulţi alţii, mă aplec din când în când. Cu toate acestea, la momentul prezent, încă aştept să văd păreri, idei, comentarii de bun simţ şi de calitate pentru articolele mele.
Ce văd în schimb în stufoasa blogosferă românească sunt multe bloguri pe care eu le categorisesc a fi proaste şi foarte proaste calitativ. Nu, nu sunt în poziţia de judecător aici, doar îmi exprim propria opinie, propria viziune vis-a-vis de lumea românească a blogurilor şi blogărilor, opinie care poate fi surmontabila, desigur, dacă se găsesc contraargumente corecte, valabile. Astfel, am făcut o clasificare proprie, piramidală dacă vreţi. Cea mai joasă speţă o reprezintă blogurile de compilaţie, adică acelea care adună informaţia de pe diverse alte bloguri şi o postează în două feluri, cu sursa originală sau fără, unde ultima subcategorie se numeşte plagiat simplu, nu şi pur. Găsesc această modalitate demnă de dispreţ, fără comentarii în plus! O altă clasă de bloguri sunt cele pe care eu le numesc exclusiv comerciale, adică acelea care oferă informaţie foarte puţină pe subiecte diverse, sau cărora le lipseşte cu desăvârşire orice fel de informaţie, în schimb sunt inundate de imagini, clipuri şi nenumărate reclame, din care probabil blogărul cu pricina speră să obţină vreun profit, desigur iluzoriu la acest nivel. E un fel de caritas digital, dacă pot spune aşa, cu un singur acţionar, însuşi administratorul blogului şi o pseudomulţime de vizitatori, contorizaţi per click. Urmează apoi o clasă de bloguri pe care eu o consider potenţial periculoasă pentru blogurile calitative şi anume cea cvasi-comercială. Aici am întâlnit bloguri care în aparenţă pot să difere mult între ele, dar pe care totuşi le leagă ceva: intenţia de a face profit sau de a câştiga „faimă” din senzaţionalul cotidian românesc. Fie că vorbim de politică, de monden şi… cam atât, acestei categorii nu îi lipseşte textul, dar este precar construit, fără idei îndrăzneţe, fără argumente solide, fără calitate, fără să aibă măcar ironie sau umor, ci doar un atribut des întâlnit la mulţi români: mişto-ul, atât de iubit, atât de înfulecat cu nesaţ, atât de primitiv şi sincer, dovadă crasă a unei lipse de inteligenţă, măcar aceea a bunului simţ.
În afară de această clasificare sumară a blogurilor slabe, pe care am făcut-o mai mult pentru mine, există desigur şi partea haute sau tare a blogosferei, care mă încântă şi mă provoacă mereu să scriu mai bine propriile-mi articole. Nu o să fac o categorisire acum, alte persoane sunt mai abile decât mine pentru acest lucru, sau poate am să revin altă dată, însă ţin să menţionez că fac o distincţie clară, cel puţin în prezent, între scriitori de blog şi bloggeri. Astăzi am vorbit doar despre bloggeri!
Mda, nu am cum sa nu fiu de acord cu clasificarea blogurilor proaste si foarte proaste. E totusi o speranta in acele cateva exemple bune, unele fiind chiar foarte bune, in care blogarul e un pic mai implicat in ceea ce scrie si prezinta, fara a prelua chiar tot si a re-expune o idee/un produs.
Iar partea comentariilor… misto-ul este mult mai prezent decat mi-ar placea, si nu numai in blogareli.
Cheeers!
Ai uitat să scrii despre orgolii…ale unora…ale altora…ale multora. Un amic spunea despre această lume virtuală că este „ultima frontieră a imaginaţiei”. Personal, am un jurnal în care mi-am lăsat sufletul să scrie…scriu pentru mine şi pentru el, atunci când simt ceva anume, într-o anume zi. Îmi displace cuvântul „comentarii”; le spun gânduri..sau gânduri-urmă le spune altcineva. Caut suflete frumoase, fiinţe autentice.
A, şi încă ceva…te va suprinde, poate, cât de mult se crede românul a fiind poet…biata poezie! Am remarcat cât de multe fiice ale lui Clio nu sunt blagoslovite de Euterpe…la fel, valabil, şi pentru fii lui Marte…precum spuneam, sărmana poezie…e schingiuită, maltratată, torturată…ucisă în final. Trist. Dar deh, „românul e născut poet”…şi mai nou, precum o spui…se pare că şi blogger!!!
Romanii s-au nascut bloggeri, ca poeti sunt oricum dar pana la urma facebook-ul i-a supus pe multi.. da, foarte multe bloguri proaste, comerciale, „jurnale personale” ieftine. Si pana la urma, ca si pe pamant, in blogosfera e loc pentru toti : smintiti, orgoliosi, visatori,nemultumiti, idealisti, sensibili, destepti, provocatori, revolutionari, curiosi, melancolici, etc.
Da, într-un fel ai dreptate, fiindcă realul se reflectă până la urmă în virtual și cu părțile bune și cu cele rele. Eu am sesizat o stare a lucrurilor din blogosfera românească și am expus-o aici, la fel cum asist în fiecare zi la ceea ce se întâmplă și în societate. Mi-a fost mai ușor să vorbesc însă despre bloguri… :) Mulțumesc pentru comentariu, te mai aștept.
O lume pestriţă, blogosphera…tare pestriţă…precum sunt şi blogurile unora…cuvintele sunt puse de-a valma…şi mai ales, legate fedeleş la gură; nu spun nimic. Stăpânul sau stăpâna blogului, după caz, este însă de o cu totul altă opinie…dar, precum spunea şi altcineva mai sus, e loc pentru toţi; fiecare în partea lui de lume.
Am un respect pentru cuvânt; nu îl las folosesc la voia întâmplării…nu îmi plac cele scorţoase, înţepenite, ci care se mlădie…Multe însă, se chinuie, bietele…păcat, mare păcat de timpul irosit…
Şi…Dragoş…mi-a făcut plăcere să te vizitez; am vrut să „îl cunosc” pe cel ce a subscris blogului meu (jurnal personal).
Mulțumesc pentru cuvinte Camelia, rezonez cu ele… Te mai aștept aici.
Dragoş, pe unde ţi’s poeziile? Nu le-ai putea dezvălui?
:) Sunt câteva poezii și pe blogul acesta, restul se găsesc într-o agendă bătrână de zile (cele mai multe) și altele, mai noi, mai îndrăznețe, într-o agendă tânără și întrebătoare…
Apreciez sobrietatea textului, mă temusem că nu vei menționa undeva și blogurile, totuși, bune.
Una peste alta, mai bine român blogger, decât român facebookmaniac!
Destul de bine punctata structurarea blogurilor, insa cred ca inaintea romanilor, americanii s-au nascut bloggeri ;)
Pentru multi, blog inseamna posibilitatea celor 15 min de celebritate.Unii inteleg, altii nu ,cum sa le atingi, unii vor altii nu.
Numai bine
Da, e adevărat ce zici de americani, eu doar am incercat o parafrază dacă vrei. Oricum, mulți dintre bloggeri cred că merg pe idea că oricine poate să-și facă blog și să bage orice fel de text acolo pentru a câștiga cele 15 minute de celebritate cum spui tu.
Mersi pentru comentariu, te mai aștept aici.
Dragoş, hai să îţi spun o poveste…dacă va fi cam lungă ca întindere, mă iartă, rogu-te…Este despre poeţii din lumea virtuală, atât de adulaţi în cercul lor strâmt…sau mai larg, după caz…şi despre celebritatea lor…consacrarea lor strict, repet, strict în blogospheră…
Mi-am întrebat un amic, câştigător a cinci concursuri naţionale de poezie şi căruia urmează să i se publice primul volum de poezii de către o faimoasă editură, pentru că altfel, oricare dintre noi se poate duce la una din oraşul său, plăteşte 20 de milioane bani vechi pentru un tiraj de 1500 de exemplare…şi se trezeşte peste noapte cu pretenţii scriitoriceşti…autor de proză lirică sau epică…
…mi-am întrebat, deci, amicul, dacă îl cunoşte pe cutare…nu, mi-a răspuns…am trecut la următorul, popular, după cum îl arată ceata de lăudători…da’ de cutare ai auzit? nu, a venit răspunsul….m-am gândit să îmi încerc norocul cu un altul…intuiam , nu ştiu de ce, deja răspunsul…nici de acela nu auzise…după ce i-am înşirat o listă…un fel de a o spune, ajunsesem la capătul răbdării, precum şi la cel al uimirii…cum naiba, i-am zis, n’ai auzit de nici unul din ăştia??? mi-a răspuns pe un ton candid: măi fato – că aşa e el, mai din topor – îţi trebuie, ca să te poţi numi tentativă de poet, un altfel de recunoaştere decât celebritatea sau notorietatea lumii virtuale, într-un cerc de prieteni, pinguindu-se la greu…şi uitându-se apoi la poziţia fruntaşă pe care o au un anumite topuri sau clasamente.
Bine, el glumea cu „tentativă de poet”, căci a primit recunoaşterea multora, printre care şi a lui Manolescu…şi zic că nu’i chiar un mizilic.
Camelia, cred că amicul tău are dreptate ;) Eu nu sunt adept al poeziei în virtual, dar nici al situației de astăzi a poeziei sau poeților, când trebuie să fi recunoscut de „cei versați”, trebuie să intri într-un „cerc poetic” și tot așa. Revistele de astăzi de poezie, majoritatea lor, nu fac decât să sprijine sau să publice poeți deja „cunoscuți”, cărora le-a luat ani sau poate zeci de ani ca să ajungă măcar în acea revistă. Regretabil, dar tinerii (și acum vorbesc la modul general) nu mai sunt sprijiniți în multe lucruri…
Imi place cum ai pus problema. Cand o sa citim si despre parerea ta referitoare la blogurile pe care le apreciezi?
Salut. În curând o să scriu un articol și despre blogurile pe care le apreciez. Necesită mai multă gândire asupra problemei, din cauza asta nu vreau să mă grăbesc, tocmai pentru a găsi cuvintele și argumentele potrivite.
Just ignore me…
Nu te ignor, mă bucur că îmi vizitezi blogul și chiar ți-am trecut „Masa Pustie” la secțiunea recomandate. Cât despre articolul acesta, am mai spus că va fi o continuare, despre blogurile bune de data aceea.