Conflictul religios – de ce?
Oricât ne place să credem că trăim într-un secol al libertăţii mai bine asumate, nu cred că este foarte bine conştientizat faptul că discriminările și conflictele între oameni au loc, poate într-un mod mult mai discret, dar în acelaşi timp şi mai pervers decât au avut loc vreodată. Chiar şi din pricina acestui singur lucru, nu cred că suntem mai liberi, ci poate mai libertini.Diferenţa este subtilă, dar nu foarte bine înţeleasă.
Inerenţa conflictului în modul de viaţă al indivizilor, chiar de la începutul societăţilor umane, a fost un fapt cercetat şi încă mai este. Dacă în epoca primitivă interesul individului şi satisfacerea nevoilor lui din oricare punct de vedere (dar în special din privinţa asigurării hranei) erau manifestări necesare într-un context barbar al supravieţuirii, astăzi, acest fel de relaţionare interumană, exclusivă pentru confortul particular, este privit mai degrabă ca un fel indezirabil în societate, dacă este filtrat prin prisma principiilor de bună-cuviinţă (morale) ale persoanelor. Defapt conflictul a apărut întotdeauna acolo unde s-au intersectat comportamente diferite, interese diferite, sentimente în contradictoriu sau viziuni diferite despre viaţă şi lume. Oricât am considera religia ca fiind o „construcţie socială menită să furnizeze un mod comun, colectiv de raportare la aspectele necunoscute, incognoscibile ale vieţii umane”1 ca fiind cea care „formează baza coeziunii şi solidarităţii sociale”idem, totuşi, aceasta nu a făcut rabat în a deveni subiectul multor dispute atât între indivizii aceleaşi societăţi, cât şi între societăţi şi culturi diferite, până într-acolo încât – şi este limpede confirmat de istorie acest lucru – au luat naştere adevărate războaie pe fond religios, războaie care încă se mai produc, zona de efervescenţă maximă situându-se astăzi în Orientul Mijlociu.
Putem spune că forţele religioase sunt defapt forţe umane, morale şi că, în realitate, elementele esenţiale din care sunt alcătuite sunt preluate de la conştiinţă. Individul proiectează o lume ideală la care aderă şi faţă de care se raportează conştient sau inconştient. Fie că vorbim de tradiţie, fie de religie, fie de cultură, sfere care se şi întrepătrund, vorbim practic de acelaşi lucru: o realitate afiliată unui ideal anume, în lipsa căruia s-ar autodistruge, iar conflictele, atunci când izbucnesc, se produc nu între ideal şi realitate, ci între idealuri diferite, între cel de ieri şi cel de azi, între cel care are de partea lui autoritatea tradiţiei şi cel care este doar pe cale de a deveni. Putem spune că avem de a face cu o lume de idealuri care izvorăsc din diversitatea stărilor noastre mentale, exteriorizându-se şi reliefându-se sub formă de simbol, stări mentale ce reprezintă „prezenţa întregii noastre vieţi psihice la un moment dat, într-o situaţie dată, care nu lasă să transpară decât ceea ce este necesar vieţii practice; iar prin aceasta fiecare stare este un semn sau un simbol, parte vizibilă, conştientă dintr-un întreg pe care îl dezvăluie şi îl disimulează, îl cheamă şi îl reutilizează. (…) Ne aflăm într-o lume a reprezentărilor, stranii şi deranjante poate, fascinante sau violente, iraţionale sau puternice, dar la care putem ajunge numai pentru că totul este mediatizat, cuprins în sisteme simbolice: limbă, literatură, arte, gesturi, comportamente rituale socializate”2.
Nu cred că există cineva care să-şi dorească să se afle în conflict cu altcineva, de orice fel ar fi acest conflict şi orice intensitate ar avea. Noi indivizii producem societatea, care la rândul ei, ne condiţionează pe diferite planuri. Proiectăm o lume a diversităţilor care ne influenţează în mod decisiv vieţile şi deciziile pe care le luăm pe parcurs.
Ce este religia? După Durkheim este un factor de coeziune socială. Dacă luăm în considerare lucrarea lui Max Weber, putem spune că Occidentul nu s-ar fi dezvoltat cu frecvenţa pe care a făcut-o (aproape ca într-o progresie geometrică, la scară istorică) dacă nu ar fi existat factorul religios, mai precis religia protestantă. Dacă ne amintim ce spuneau Marx şi Engels, religia reprezintă un protest împotriva lumii alienate, dar un protest neputincios, pentru că ea reprezintă o formă eficace de compensare iluzorie a unei vieţi inacceptabile, un puternic instrument utilizat de clasele dominante pentru a menţine organizarea socială care le favorizează.
Relativizând conceptul de „adevăr”, atunci putem vorbi despre conflictele religioase ca despre altercaţii între diferite adevăruri, particulare, de la individ la individ, sau de la o societate la alta, de la o cultură la alta. Realitatea la care credem că avem acces este astfel o sumă de adevăruri, defapt un soi de utopii personale, care fără nici un dubiu au roluri bine determinate, atât pozitive cât şi negative, dar care se „mişcă” brownian în universul social. Conflictul se produce, cu urmări sau nu, atunci când două „particule” se ciocnesc…
__________________
Referințe:
Înapoi în text | 1. Johnson, Dicţionarul Blackwell de Sociologie, 2007, p. 287;
Înapoi în text | 2. Camille Tarot, De la Durkheim la Mauss, Inventarea simbolicului, pp. 556-557.
Spinos subiect…nisipuri mişcătoare.
Există mai multe adevăruri? Al tău…al meu…al altora? Aceasta nu ar da naştere la jumătăţi de adevăruri, cumva? Ştiu doar că nu există adevăr universal valabil.
„Curat spinos” ca să citez un personaj celebru. Adevărul – construcție psihologică, socială sau o realitate la care nu avem acces? Întrebări de când lumea oamenilor era încă tânără…
Nu este nici un dubiu ca adevarul este unul singur. De vreme ce Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” , nu vad de ce am putea accepta mai multe adevaruri. Nu exista adevarul lui Cristi si adevarul Mariei. Exista idei despre adevar ale lui Cristi si idei despre adevar ale Mariei. Fiecare dintre ei poate crede ca are dreptate, dar s-ar putea ca niciunul dintre ei sa nu fie in intregime de partea adevarului. Tocmai de aici a plecat si ideea de judecator, ca persoana imputernicita de Dumnezeu sa descopere adevarul.
Adevarul nu este o constructie psihologica; constructia psihologica este o impresie indusa sau autoindusa.
Adevarul nu este o constructie sociala; este de sorginte divina.
Adevarul nu este o realitate la care nu avem acces, ci este o persoana care ni s-a revelat si se reveleaza in continuare in Scriptura.
Descoperiti Adevarul !
De unde știi că adevărul este unul singur? Iertată să îmi fie îndrăzneala, eu nu spun că nu e așa sau altcumva, dar te întreb dintr-o poziție neutră; ce dacă Iisus a spus „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”? Poți să dai citate din toți exponenții religiilor mari că într-un fel sau altul, tot acolo vei ajunge, la similarități ridicol de evidente și am să-ți dau câteva exemple. Legea esențială din Dao de Jing a lui Laozi – „Tao dă naștere lui Unu. Unu, celor Doi. Cei Doi, celor Trei.” – sună familiar conceptului Sfintei Treimi? Sau ceea ce spune Krishna în Bhagavad-Gita a hindușilor – „Chiar și un mare criminal, dacă mă adoră întru totul, trebuie considerat a fi un om bun, căci credința lui este adevărată” – nu seamănă cu Pilda Tâlharului de-a drepta Crucii, mântuit de Hristos la Răstignire? În Yasna, care reprezintă colecția de texte liturgice a Avestei, cartea sfântă a zoroastrianismului – „Și atunci te-am recunoscut, o Dumnezeu, în cugetul meu ca fiind începutul și sfârșitul…” – regăsim o similitudine cu Apocalipsa Sf. Ioan (1:8), când Iisus afirmă „Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul…”. Acestea sunt doar câteva din miile de texte similare de-a lungul tuturor religiilor mari.
Ceea ce vreau eu să spun defapt este următorul lucru: cum poți tu să mă convingi că ceea ce a spus Iisus este mai adevărat decât ceea ce a spus Buddha sau Krishna sau Mohamed sau Zarathustra și tot așa? Și totodată cum pot să mă convingă credincioși ai celorlalte religii de adevărul religiei lor?
Dacă tu îmi spui că este evident că Adevărul este unul singur și că uite ce a spus Iisus, asta nu înseamnă nimic pentru mine, decât un militantism religios orb. Repet, iertată să-mi fie îndrăzneala.
Iisus se scrie cu doi de i, cum a scris Dragos :) Adevarul e unul singur pentru ca e personal, si nu e in mai multe religii din moment ce toate contin farame din Adevar (adevarul este in parte, in religii… ele pot doar descoperi tot adevarul… sau nu)… Pilat L-a intrebat pe Iisus „Ce este adevarul?”, dar El, neraspunzandu-i, regele a aratat multimii Adevarul: „Ecce Omo”!… Adevarul te convinge ca existi! Daca experiezi asta in legatura cu adevarul tau, esti viu… Pentru ca adevarul este vesnic si Acelasi… Adevarul il traiesti, nu-L definesti in concepte… Cine traieste asadar Adevarul? Numai Cel ce este Adevarul Insusi.
Problema Adevărului există poate de când lumea și oricât de mulți au fost aceia care au afirmat că Adevărul este aceasta sau Adevărul este cealaltă, nici până astăzi nu există o certitudine și cum ar putea să existe până la urmă? Dacă cineva îmi spune: Hristos este Adevărul, sau Allah este Adevărul, sau Tao reprezintă Adevărul sau Iahveh este singurul Adevăr, eu nu pot să spun în oricare din aceste cazuri da, acesta este adevărul!. Convertirea nu este instantanee, iar Adevărul nu este găsit decât atunci când l-ai căutat în prealabil și ai depus un efort pentru a-l găsi, pentru că drumul acesta reprezintă o transformare, în care tu, ca individ te pui în situația de a deveni „vas gol”… Altfel este ca și cum ai pune un scelerat în rolul unui Papă sau Patriarh sau lider spiritual, în general. Adevărul este nivelul cel mai simplu al realității, iar oamenii sunt foarte complicați din păcate…
Ce zici, adevarul este acelasi pentru baba murdara in genunchi, a lui Petre Tutea, cat si pentru intelectualul ateu convins? Daca da, inseamna ca fiecare are in sine acel „ceva” extrem de simplu, incat sa „incapa” tot adevarul, la fel de simplu… Acel ceva e chipul lui Dumnezeu din om, de care devii constient, mai devreme sau mai tarziu… Este chiar acel „vas gol” in care nu incape decat continutul Adevarului, care nu poate fi decat nemarginita iubire, care este si esenta lui Dumnezeu. Bineinteles, vorbind despre adevar, cuvintele rezoneaza diferit, pentru fiecare… Numai bine! :)
Știi, mulți oameni nu fac diferența sau nu vor să admită că există o diferență între adevărurile lucrurilor și Adevărul lucrurilor. Ei bine, Adevărul lucrurilor este unul și același pentru toți, însă fiecare privește din unghiul său, astfel încât adevărul cuiva poate doar să semene sau să fie complet diferit de adevărul altcuiva, la fel cum poate să și coincidă, dacă doi sau mai mulți indivizi privesc din același unghi. Așa cred eu. Mersi pentru comentarii. ;)