Povestea Crăciunului, pe scurt

De Sărbătoarea Crăciunului se leagă multe tradiții, provenite în timp din mai multe surse, religii, zone ale Globului, unele pierdute în negura timpului, altele cunoscute.

Primii creștini nu aveau un interes pentru celebrarea Nașterii Lui Iisus Hristos deoarece se asemăna foarte mult cu felul de celebrare păgân al nașterii zeilor sau felul în care răufăcătorii precum Irod își sărbătoreau ziua de naștere, iar Origene a fost unul dintre cei care au ținut să menționeze acest lucru în scrierile sale. Cu toate acestea, până în secolul IV se decide adoptarea acestei sărbători și a datei de celebrare, adică 25 decembrie. În alegerea zilei a contat foarte mult faptul că religia creștină încă nu era oficial acceptată de Imperiul Roman, iar în jurul datei de 25 aveau loc alte serbări păgâne, cum ar fi Saturnaliile care se încheiau cu 2 zile mai devreme, pe 23 decembrie, Calendele de pe 1 ianuarie, când romanii sărbătoreau intrarea în noul an și de asemenea sărbătoarea nașterii soarelui invincibil a devotaților zeilor Mitra și Sol, foarte numeroși în imperiu. În calendarul roman, în ziua de 25 decembrie avea loc solstițiul de iarnă care presupunea renașterea zeului soare, eveniment de care autoritățile creștine au profitat pentru a-i influența pe oameni să accepte noua credință, să-l celebreze pe Iisus în loc de zeul soare. Alți scriitori creștini au explicat data de 25 decembrie ca fiind în mod logic legată de la ziua morții lui Iisus, 25 martie. Astfel, au presupus aceștia, concepția s-a întâmplat tot pe 25 martie la care adăugăm cele nouă luni necesare până la naștere, rezultând 25 decembrie.
Adoptarea completă a zilei pentru majoritatea creștinilor a fost realizată între anii 380 și 430 d.Hr și avea denumirea oficială din limba latină Festum Nativitatis Domini Nostri Jesu Christi sau Sărbătoarea Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos . Termenul de Crăciun în forma engleză Christmas apare mai târziu, prin secolele XI –XII și este mai mult o unire prin contracție a cuvintelor latinești Christes maesse sau Mesa lui Hristos.
În epoca medievală mai exista un motiv în plus de sărbătoare, când creștinii îi onorau pe Adam și pe Eva drept tatăl și mama tuturor oamenilor și comemorau povestea lor în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, un cult care a devenit popular în Europa înainte de anul 1000. Exista chiar și o piesă teatrală care punea în scenă povestea Paradisului, terminându-se cu promisiunea unui salvator. Ca să portretizeze copacul paradisului, actorii amatori își jucau rolurile în jurul unui brad decorat cu mere, care în secolul XV, după ce Biserica a interzis jucarea acestei piese, a rămas un obicei ascuns al populației franceze dar și germane de-a lungul Rinului, care continuau să împodobească bradul cu figurine ale lui Adam și ale Evei. De la germanii care plecaseră către coloniile din America a fost împrumutat obiceiul împodobirii bradului și pentru americani către secolele XVIII -XIX. Crăciunul american a fost o perioadă îndelungată interzis în colonii și chiar și la începutul existenței Statelor Unite ale Americii, din rațiuni religioase.
Crăciunul modern a apărut undeva pe la jumătatea secolului XIX, atunci când în scenă a apărut de asemenea și Moș Crăciun sau cu denumirea engleză Santa Claus , variantă a numelui Sfântului Nicolae, Saint Nicholas. Pentru cuvântul Crăciun, dezbaterile continuă și astăzi, însă după câte se pare, există două cuvinte din latină care prezintă cel mai mare interes: primul este creare cu forma slavă kracun și al doilea, calatio -onem, ce înseamnă chemare și care românizat ar da caraci -une.¹

Lucrare de referință: Tanya Gulevich, Encyclopedia of Christmas²