Specialitățile statelor

statele lumii harta

Foto: madmaxpayne.deviantart.com

Nu, nu mă refer la specialități culinare, ci la un exercițiu de imaginație despre statele lumii. Un exercițiu de închipuire al viitorului regiunilor de pe Glob, peste câteva sute de ani de acum încolo. Și fiind un fan Star Trek, am să presupun că în acel viitor va exista un Pământ Unit, pentru care fiecare regiune va contribui cu ceva unic pentru prosperitatea întregului Glob.

Așadar, luând în calcul acest viitor ipotetic și plecând de la realitățile prezentului, mi-am imaginat că statele lumii sau regiunile mapamondului de peste câteva sute de ani vor fi unite într-o singură entitate și vor fi evoluat până într-un punct în care fiecare va știi să facă un singur lucru mai bine care orice alt stat sau regiune.

  • Astfel, prima zonă, despre care nu a fost prea greu să-mi închipui la ce va fi cel mai bună în viitor este cea a Uniunii Europene de astăzi. Este foarte clar pentru mine că legea și puterea de a organiza viețile indivizilor după legi corespunzătoare este trăsătura cea mai puternică a UE, motiv pentru care în viitor îmi imaginez că va păstra aceeași linie evolutivă, devenind organ legislativ prin excelență.
  • Următoarea regiune din lista mea este America de Nord, mai precis SUA. A fost destul de greu să îmi dau seama aici care este acel singur lucru esențial la care americanii se pricep cel mai bine, pentru că, nu-i așa, se descurcă bine la foarte multe. Și dincolo de puterea militară și tehnologie, de puterea economică, există un domeniu la care SUA au fost inovatoare și acela este industria relațiilor publice și a publicității. Cei mai mari teoreticieni și cei mai buni profesioniști de PR și publicitate sunt americani, fără îndoială.
  • Mă îndrept acum în Est, acolo unde China de astăzi își afirmă tot mai mult puterea economică, însă tot ceea ce a devenit China în prezent și ceea ce o să fie și în viitor se datorează unui singur factor: forța de muncă. China va fi prin excelență purtătoarea de resurse umane ale secolelor următoare, pentru că are de unde și are cu ce.
  • Rămânând tot în Asia, îmi imaginez că vor exista câteva regiuni îngemănate în domeniul științei și tehnologiei, însă după cum stau lucrurile azi, cel mai bine se reliefează India, care probabil va reprezenta vârful cercetării științifice și Coreea de Sud, viitor lider absolut al inovațiilor tehnologice. Japonia se va plasa, presupun, undeva între cele două țări, sau va fi cumva încorporată într-o regiune mai mare împreună cu ele.

Este foarte greu să îmi dau seama de restul zonelor mai mari, ca America de Sud, sau Africa, Australia, însă poate mă ajutați voi, ce ziceți? Și totodată, la ce credeți că ar fi bună România în plan foarte mic, peste câteva sute de ani?

5 gânduri despre “Specialitățile statelor

  1. Destul de trist articolul, trist nu prin continutul intrinsec dar prin reevocarea prezicerii pamantului unit. Incerc sa ii gasesc scopul si sa trec de limitari, pentru ca mi-este clar ca e un drum dificil si lung sa integrezi mai multe zone/state in descrierea tarii-mondiale.
    Sunt curios de ce Coreea de Sud la inovatii tehnologice? Avand in vedere ca Japonia are un catalog impresionant in tehnologii.
    China va face aceste lucruri cat timp va fi comunista. Acum ma duc cu gandul in alta zona: se poate stat global si state-componente comuniste?
    Sigur ca da, ca doar comunismul e un capitalism … se termina tot in „-sm” si incepe cu „c”, le adunci pe cele doua, mai pui niste sare si piper, si obtii, de ce nu, globalismul. Un capitalism comunisto tolerant; la nivel oficial mondial, ca doar si acum e tolerat.
    Si Romania:
    O sa fie vocea ratiunii fara neuroni, tara ca zice cu mandrie „Da sefu” , „Sigur sefu”! Cui? Oricui ii va fi vecin si ii va fi intr-un mod virtual benefic. Curva politica. De la Stefan (si dinainte) pana-n globalism.

    • Ai punctat nişte lucruri foarte interesante la care voi reveni cu un răspuns pe măsură, imediat ce voi avea puţin timp liber. Hold your thoughts.

    • e un drum dificil si lung sa integrezi mai multe zone/state in descrierea tarii-mondiale.

      Cum văd eu lucrurile, evoluția sau dezvoltarea umanității în secolele viitoare nu poate să meargă decât pe una din 2 căi: prăbușirea generală a sistemului actual și declanșarea unui haos mondial SAU omogenizarea treptată a statelor și regiunilor de acum într-un sistem sinergic, scopul final al globalizării. Pentru acest exercițiu de imaginație, am ales varianta 2.

      Sunt curios de ce Coreea de Sud la inovatii tehnologice? Avand in vedere ca Japonia are un catalog impresionant in tehnologii.

      Și eu m-am gândit mai mult timp la aspectul ăsta, dar am ales până la urmă Coreea de Sud, plecând de la situația actuală. În orice caz, zona aia, Japonia-Coreea de Sud-India îmi imaginez că va reprezenta vârful în știință și tehnologie, flancând oarecum strategic zona Mongolia-China_Thailanda, care va furniza resursele umane pentru diferite proiecte futuristice.

      se poate stat global si state-componente comuniste?

      Why the hell not? În prezent, comunismul chinez și capitalismul american colaborează foarte bine, nu văd de ce nu ar face-o și în viitor. Însă aici trebuie luat în calcul și faptul că peste câteva sute de ani poate nici nu va mai fi comunismul sau capitalismul așa cum le știm azi. Globalizarea ridicată la rangul de sistem guvernant: globalism. Cine știe…

      tara ca zice cu mandrie “Da sefu” , “Sigur sefu”!

      Nu vreau să comentez foarte multe, dar și aici îmi pot imagina 2 căi: ori va reprezenta o regiune oarecum importantă în Europa (nu mă întreba la ce :P ), ori va fi asimilată unei regiuni intraeuropene bazată pe alte principii.

  2. Pingback: Specialitatile statelor: o privire in viitor | Ganduri si Nuante | BunDeCitit.ro

  3. Pingback: Joburile viitorului vor fi mobile | Ganduri si Nuante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*