6 specii de comentatori și comentarii în online-ul românesc
De când scriu pe blog (de 5 ani, ca să fiu aproximativ) și de când am intrat în fascinanta lume social media, am observat diferite feluri de comentarii ale persoanelor, indiferent că acestea se întâmplă pe o rețea socială (mai mult Facebook), sau pe un blog, sau la un articol dintr-un ziar, pe site-ul ziarului respectiv. Și am să rezum aceste specii de comentatori în cele ce urmează.
Mai subliniez faptul că lista de mai jos este alcătuită după două principii simple: 1. „a alege neghina din grâu„, pentru a vedea grâul, evident și 2. „cine mă enervează mai mult și mai mult?„, pentru a oferi măcar o ordine psihologică listării. Simplu, nu? Așadar:
- extremiștii gramaticali:
Am început cu ei pentru că reprezintă de ceva vreme specia de comentatori cea mai enervantă pentru mine. Sunt aproape omniprezenți acolo unde cineva a greșit o virgulă, o declinare, sau Doamne feri, un plural. Extremiștii gramaticali sunt inexorabili, chiar și atunci când li se demonstrează că nu au dreptate și se hrănesc în general, fără să mestece bine, cu file din „Gramatică Practică a Limbii Române„. Să nu fiu însă înțeles greșit, eu consider de bun simț să scrii corect gramatical și să știi să te exprimi, dar după dictonul errare humanum est, pot să fac diferența ușor între un agramat și o persoană cultivată, care mai greșește din când în când.
- băgătorii în seamă:
Cred că reprezintă specia larg răspândită a online-ului românesc, de departe. Cei mai mulți dintre noi ne-am aflat la un moment dat, sau ne mai regăsim arareori printre băgătorii de seamă, să fim sinceri. Și asta pentru că cei mai mulți băgători de seamă sunt inofensivi, chiar simpatici câteodată. Fie că se plictisesc, fie că… se plictisesc, aceștia lasă comentarii indiferent de subiect, măcar câteva cuvinte, pentru a umple timpul. Dar prezintă o calitate de netrecut cu vederea: pot fuziona foarte ușor cu cele mai multe dintre celelalte categorii de comentatori și atunci prezintă un potențial de periculozitate.
După fr. contredire – a contrazice – această specie de comentatori este de obicei foarte incisivă. Contredire-iștii aleg foarte bine locul unde postează comentarii și doar atunci când pot să aducă un contraargument la subiectul expus, pentru că din asta se hrănesc ei mintal, din a te contrazice pe tine, indiferent ce ai de spus și indiferent cât de bine ai alcătuit spusele tale. Dacă găsesc o nișă, oricât de mică, în discursul tău, să fii sigur că vor profita de ea pentru a ți se opune.
Aș clasa această specie pe locul 2, după gradul de periculozitate, în strânsă relație cu următoare categorie descrisă. Conspiraționiștii sunt persoane extrem de vehemente, în general. Lasă comentarii în mod selectiv, iar argumentele lor sunt întotdeauna legate de o conspirație nenorocită care vrea să ne transforme pe toți în niște drone fără rațiune și conștiință. Fie că e vorba de guvern sau un guvern ocult, fie că e vorba de masoni, de Vatican, de arme secrete ale americanilor, sau de linia de sânge a lui Iisus (ce bine a știut Dan Brown să profite de această specie), conspiraționiștii se documentează pe îndelete și lovesc oportun. Ei descoperă secrete teribile din video-uri de pe YouTube sau din cărți coruțiene, pe care nimeni (?!) nu le mai știe și ți le servesc pe tavă cu prima ocazie. Ca informație suplimentară, conspiraționiștii nu țin cont de temă, postează aiurea.
- Operantur Dei:
Aceasta este cea mai periculoasă dintre toate speciile descrise aici. I-am denumit așa, plecând de la cunoscuta Opus Dei, care se traduce din latină ca „lucrarea lui Dumnezeu”. Operantur Dei sunt „muncitorii sau lucrătorii lui Dumnezeu” (peiorativ!) în fauna blogosferică românească, dar nu numai. Scriu comentarii acolo unde un discurs anume contravine cras unor pseudo-norme creștino-bisericești, acuzând în stânga și dreapta lucrarea diavolului care le repugnă (că d-aia sunt ei lucrătorii lui Dumnezeu, ca să-i acuze și combată pe lucrătorii lui Naiba). Sunt extrem de virulenți, iar cea mai bună cale de a te feri de ei este să nu-i bagi în seamă până se îneacă în propriile spume. Cel mai interesant fapt legat de Operantur Dei este că majoritatea nici măcar nu au citit Biblia sau nu au habar de principiile corecte ale creștinismului, însă ce contează asta, nu, doar și-au găsit turma? De luat aminte: devin unstoppable atunci când fuzionează cu specia conspiraționiștilor!!
- apreciaționiștii:
Aici este cazul să-mi revin și să mă relaxez. Este o specie de asemenea foarte răspândită și destul de agreată în genere. Sunt cei mai blânzi dintre toți și cred că mai toți dintre noi ne regăsim printre ei din când în când. De obicei, apreciaționiștii nu au comentarii cu multe cuvinte, fiind de ajuns „Îmi place!”, „Foarte bun articolul!”, „Mă regăsesc în ceea ce ai scris, felicitări!”, „Foarte tare articolul, ține-o tot așa!” și uneori „Daaaa! Mai vrem!”. Mai totdeauna folosesc semnul exclamării și sunt foarte pozitivi. Ca detaliu inedit, dacă nu sunteți atenți, pot fi confundați cu spammerii, fapt care le conferă un aspect de MUHAHAHAAAA!
În încheiere, trebuie să recunosc că această listă nu este completă. Așadar, dacă vreuna din categorii nu e descrisă corect, sau dacă aveți de adăugat alte elemente sau alte specii la această listă, vă invit cu cea mai mare plăcere să vă exprimați în secțiunea dedicată comentariilor de mai jos. ;-)
mai sint si auto-comentathorii. acestia sint cei mai periculosi si in acelasi timp si de un prost-gust infiorathor. fiecare dintre bloggeri, scriithori de/ pe site-uri, au cam „n+1 „adrese de pe care isi fac puncte pt a avea o pozitie in zalist.
deci a 7-a specie? :-)) chiar nu bănuiam de aceștia
Ce top interesant ai facut! Dintre toti, cred ca cei mai enervanti sunt extremiștii gramaticali! Le-as da cu virgula-n cap :)
:)) nu aș fi atât de crud… sau poate da?
E un top care reflectă o parte dintre comentatori, cum am menționat și în articol, după principiul „a alege neghina din grâu, pentru a vedea grâul, evident”, adică pentru a putea să ne reprezentăm, sau cel puțin să îmi reprezint mai bine, pe acei comentatori care comentează bine.
PE CUVINTUL TAU DE BLOGGGER ???
1. ce ți se pare așa ciudat? chiar nu știam că sunt unii care își postează singuri comentarii și încă mi-e destul de greu să iau asta de-a bună; poate le place să vorbească și în oglindă cu ei înșiși..
2. nu mă consider blogger; sunt doar unu’ care scrie pe un blog și atât.
Comentariul ăsta al tău cum ar trebui să-l consider?
Mai las uneori si comentarii cu din ultima categorie dar asta pentru ca uneori ma simt prost cu unele persoane care mereu sunt alaturi de mine pe blog si cand stiu ca a trecut o tona de timp iar eu nu le-am mai bagat inseamna ma gandesc sa mai trec totusi si sa las un comentariu fugitiv.
Te simti prost?! Interesant!
Cred ca este mana lu Dumnezio, Allah si intruchiparea lui Vishnu, Krishna care pun la cale o-pusdeismul omenirii, sa ramanem mai putin de 7. Da 7. Dar… imi place, este foarte frumos, si totusi nu sunt de acord cu tine avand in vedere virgula aceea prezenta intr-un mod contradictoriu cu manualul de gramatica de clasa a VI-a. Stii tu care!.
Ce este asta domne? Tindem asimptotic spre zero. Devenim nihilisti; si cu ce scop? Sa ne integram in absolut?! Mai bine Absolut Currant (cunoscatorii vor sti la ce fac referinta aici).
Imi e frica sa aflul unde ma incadrez eu sa fiu sincer, imi plac desemele sa fiu sincer, le-ai gasit banuiesc, gresesc?
Sau le-ai facut tu rupand putin talentul tau?
De ce să-ți fie frică? Nu are sens.. Cât despre desene, da, le-am găsit pe deviantart, după cum am menționat și sub poza din articol.
Conformă cu realitatea clasificarea făcută de tine. S-ar mai putea adăuga categoria comentariilor făcute din complezență, a celor făcute în scop de socializare, precum și pentru atragerea traficului pe site-ul propriu.
Desenele acelea sunt înfricoșătoare (impropriu spus, știu) – ținînd cont că le-ai atașat categoriilor enumerate, se pricepe mesajul :)
Mulțumesc pentru comentarii și scuze pentru întârzierea moderării lor. Desenele sunt înfricoșătoare, dar oamenii pot fi uneori și mai înfricoșători. Oricum, cred că am atins un nerv sensibil al unor persoane cu articolul ăsta…