Muzica e alta…
O vioară cântă în fundal. Un cântec de vioară este viața noastră toată…
Cu atât de mulți oameni în jur, de multe ori te simți mai străin decât oricând. Și nici măcar nu te interesează toți oamenii. Dacă ai putea, ai dispărea complet, pentru totdeauna.
Trăim într-o epocă în care lucrurile par mai fragile decât oricând și cu atât mai mult iluzorii. Și de multe ori nu ai de ales decât să joci în dansul ăsta dulce amar: zâmbești, te prefaci că te simți bine, participi la discuții, ritualuri, pentru că preferi să nu jignești, preferi să lași totul să treacă așa cum toți se așteptă.
Între timp nimeni nu observă cum treptat te sufoci, te scufunzi ușor în întunecimea unui singur gând: nimic nu mai este la fel, tu nu mai ești la fel, toate lucrurile care credeai că aveau importanță ieri, astăzi pur și simplu au dispărut. Iar cel mai trist este că tu însuți ai dispărut, nu mai contezi pentru nimeni, nu cum erai obișnuit sau credeai oricum.
Să ucizi speranța poate că nici măcar nu este ceva intenționat, ci doar mersul obișnuit al lucrurilor asupra cărora nu ai niciun fel de control. Să ucizi speranța nu este nimic în comparație cu zâmbetele care te ucid pe tine și te lasă gol pe dinăuntru, tocmai pentru că ele sunt veridice, dar pentru alții.
Pentru că nu ai fost decât o roată mică în angrenajul unor clipe, iar roata vieții se învârte și fără tine pentru ceilalți. Și poate așa trebuie.
Pentru că o coardă de vioară s-a rupt pentru totdeauna. Muzica e alta acum, iar tu nu mai faci parte din ea…