Acel moment
Durerea sufletească nu este vindecată decât prin distanțare. Prin îndepărtarea de sursa care a creat-o, care de cele mai multe ori este un întreg care s-a rupt. În felul acesta durerea este purtată doar individual, ea nu aparține întregului, ci părților care au rămas și devine astfel o luptă a sinelui care încearcă să se recupereze.
Adevărata durere însă aparține părții care nu a inițiat scindarea și este de adâncimi incomensurabile, este a sufletului care s-a turnat în cupa altuia, fără să fie umplut înapoi, iar ceea ce a fost consumat nu mai poate fi recuperat niciodată. Adevărata durere o trăiește acela care nu găsește o alinare și apropiere imediată în altul.
Așadar, distanțarea de obârșia a ceea ce a cauzat această rană dureroasă, vine doar ca un act firesc, ca o măsură de reabilitare psihologică și poate ca o salvare, peste timp, a tot ceea ce a definit esența celor două părți. Regăsirea într-o situație nouă, împăcată cu cele întâmplate, dacă va mai fi posibilă și necesară, va trebui să se nască fără a fi căutată, în mod natural.
Distanța este ultima pastilă pe care o încercăm atunci când suntem răniți, atunci când orice altceva eșuează și este, de fapt și soluția reală. Când durerea și furia sunt atât de puternice nu înseamnă decât că opusul acestora a avut aceeași intensitate, doar că în celălalt sens. Pentru că orice se naște din opusul său. Și sunt perfect justificate, dar atât de puțin înțelese de cine nu mai are acces la toată imaginea unei realități particulare deja.
Fericirea în cazul acesta nu pare decât fie un mod de menținere a rănii deschise, atunci când este afișată dinspre exterior, sau o nebunie interioară atunci când tot ceea ce ai nevoie este să înțelegi acea durere, pentru că doar așa vei învăța unele dintre cele mai importante lecții de viață.
La sfârșit, singurul indiciu că rana începe să se vindece este calmul de sine, momentul când furia a fost înlocuită de o claritate aparte. Este clipa în care te simți puțin mai bătrân decât de obicei, fiindcă ai sporit în înțelepciune. Este acel moment în care realizezi că nu datorezi nimănui nimic, ci ție ți se datorează poate ceva, acel moment în care te simți cu adevărat puternic și detașat, fiindcă ai cucerit durerea. Iar acesta este cel mai prețios sentiment în afară de iubire.