O hârtie pe jos

Deunăzi, la stația de metrou de la Piața Victoriei, am observat o hârtie albă pe treptele ce coborau pe peron. Presupunând că pe cealaltă parte stă scris ceva și curios fiind din fire am apucat-o și am întors-o. Și într-adevăr, iată ce era scris cu litere de tipar:

„Din păcate trebuie să precizăm că lucrarea artistei Kaucyila Brooke, Tit for Twat: Can We Talk?, 1993 -2010 (photomontage) a fost cenzurată de către conducerea Muzeului Național de Geologie și interzisă în spațiul deținut prin contract de către BUCHAREST BIENNALE.
Drept consecință, lucrarea nu a mai putut fi expusă, din lipsă de spațiu, în alte locații, determinând reamenajarea expoziției din rațiuni curatoriale.
BUCHAREST BIENNALE își exprimă regretul că într-o țară democratică, membră a Uniunii Europene, pot să aibă loc asemenea gesturi staliniste.
Din motivele descrise mai sus următoarele lucrări au trebuit relocate de la Muzeul Național de Geologie la Institutul de Științe Politice:

• Magnus  Bärtås: Madame % Little Boy
• Lina Selander When the sun sets it’s all red, then it disappears
• Kaucyila Brooke, Tit for Twat: Can We Talk? nu poate fi văzută în BUCHAREST BIENNALE.”

Acum, desigur, nu vreau să fac pe ipocritul cu aprecieri față de vreuna din operele citate pe acea hârtie pentru că nu sunt cunoscător al lor și nici mare amator de asemenea expoziții, dar motivul pentru care am scris un articol despre asta este cenzura, în cazul în care cele scrise pe hârtie sunt adevărate. Da, cenzura se simte la ea acasă în România. De ce? Pentru că aici există o păcăleală de democrație! Vreți legi? De unde? Vreți respect pentru cultură? De unde? Vreți respect pentru oameni inteligenți? De unde, când ne conduc niște idioți? Gândiți-vă și voi!