Simt Jazz

Bucureștiul mi se pare obosit de frig și de rămășițele de nămeți murdari, mai ales noaptea. Trag dintr-o țigară ușor și privesc în depărtate cum trec mașinile pe bulevard. Din cameră, prin încheietura ușii de la balcon, izbindu-se de zidurile albe și ricoșând lin, curg ritmuri de jazz. Cred că jazz-ul e potrivit pentru orice stare și orice vreme, fie că ești trist, fie că ești bucuros, fie că e cald afară sau e iarnă și frig. Pur și simplu alină orice stare apăsătoare sau potențează orice stare exuberantă. Pur și simplu, simt… simt jazz… Nu știu dacă pot explica sentimentul ăsta mai bine decât atât. Câteodată muzica asta mă absoarbe total, mă transportă în alt timp, poate unul ideal, poate unul romantic, dar în orice caz, un timp în care contrastul alb-negru nu pare trist, ci dimpotrivă, se potrivește cel mai bine, ca în fotografiile de epocă. Jazz-ul mă duce în alte timpuri, timpuri de bonton, mai simple, mai naturale și cum aș putea să rezist unui contrabas, sau unei trompete, sau unui saxofon, sau unui atât de elegant pian…? Îmi place pur și simplu. Simt jazz pur și simplu. Uap pa pabada bap…

httpv://www.youtube.com/watch?v=0I6xkVRWzCY