Blog Leapșa despre carti
De la Lolo.
1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Cred că a evoluat felul meu de a citi în timp, mai precis, de la îndoitul colțului paginii la semne de carte de tot felul. Acum, în mod curios, nu mai suport să îndoi colțul ăla, simt că profanez cumva esența cărții.
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Da, chiar de Crăciun. Am primit „Jurnalul Diavolului”, o carte foarte amuzantă și care totuși te face să te gândești what if…?
3. Citiţi în baie?
No comment! OK, DA, RECUNOSC… citesc în baie :D
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Mă gândesc chiar și acum. Mă gândesc să scot un volum care să cuprindă vreo 200 și ceva din poeziile pe care le-am scris în ultimii ani, cu atenție selectate :D. E foarte ciudat că titlul volumului ar fi exact cum ai spus și tu, Lolo și anume – Frământări. Mă gândesc la asta încă de acum 4, 5 ani de când am scris poezia cu același nume (În liniștea lumii ce pare firească,/ sub cerul vremii de apoi,/ e atâta liniște în Dunăre și-n iarbă/ și atâtea frământări sunt în noi….)
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Hmm… Mă, pe de o parte e bine, pe de o parte nu. E bine la nivel general, pentru gândirea colectivă care poate își va mai mișca niște rotițe în sensul culturalizării, văzând atâta campanie pe la teve și radio. E rău la nivel individual, fiindcă mulți oameni au o pasiune pentru cărți în sine, nu pentru citirea cărților. Ar merita făcută o cercetare sociologică pe treaba asta ;)
6. Care este cartea preferată?
Am mai multe cărți preferate, dar până la urmă ce înseamnă carte preferată? O carte pe care ai citit-o cu mare plăcere și a intrat undeva într-un sertăraș al memoriei raționale dar și al celei emoționale. Țin să menționez aici că nu am suportat cărțile alea din școală, cum ar fi „La Medeleni”, „Cireșarii”, ș.a.m.d. Nu știu de ce, dar și acum mă gândesc la ele ca la mâncarea de urzici, nu mi-a plăcut și nu o să-mi placă niciodată! Îîîhhh…! Dacă ar fi să aleg totuși o carte, ar fi în funcție de etapa vieții în care am citit-o și de tipul influenței asupra conștiinței mele. În acest caz aleg „Prima și ultima libertate” de Jiddu Krishnamurti.
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Mi-ar place să recitesc „Colț Alb” de London Jack, dacă aș regăsi o anumită stare. Mi-ar mai place să recitesc „Dracula” de Bram Stoker și oricând poezii de Bacovia, Minulescu, Macedonski, Radu Gyr și Topârceanu.
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Wow, m-am gândit de multe ori la asta. Mi-ar place să mă întâlnesc cu Nichita Stănescu și să îl întreb ce sunt necuvintele, mi-ar place să-l cunosc pe Tesla și să-l întreb dacă era narcisist, mi-ar place să-l întreb pe Einstein de ce nu a apreciat fizica cuantică și evident pe Krishanmurti, pe care nu știu ce l-aș întreba mai întâi de toate. A, da și pe Iuda să-l întreb dacă evanghelia aia chiar el a scris-o.
9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
De multe ori, da. De obicei cu prietenii, cu prietena.
10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Esența cărții respective, subiectul tratat și felul în care a fost tratat. De asemenea mă uit și la bibliografie, e foarte importantă cred eu.
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Nu știu dacă există o lectură obligatorie pentru toți. Cred că fiecare are drumul lui pe care-l parcurge. În funcție de personalitatea lui și de lucrurile care îl interesează și de cele care îi fac plăcere își alege și cărțile pe care le citește. Eu mi-aș recomanda și aș recomanda citirea cărților „sfinte” – Biblia, Coranul, Talmudul, Bahagavad Gita, Cartea Morțiilor, Vedanta, Theravada, nu dintr-un exces de religiozitate, ci din dorința de a înțelege culturile lumii așa cum sunt. (Have to remember this!)
12. Care este locul preferat pentru lectură?
Locul preferat este un loc de liniște și aer, un loc cu un anumite curent teluric aș putea spune, așa, ca să fiu mai pretențios. De obicei vara îmi place să citesc în parc, dacă nu, pe terasă, acasă. Anumite lecturi au loc și pe „tronul contemplației” (am mărturisit mai sus) :D
13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Citesc în prezența unei stări contemplative, na… Uneori merge muzică clasică în surdină.
14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Da, dar nu mai mult de 15, 20 de minute. It’s just not the same… Mai puțin când lucram la licență, deh, nu aveam altcumva…
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Citesc cărți .
16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
Ca un semn rutier pe drumul cunoașterii. În fine, nu tot timpul… :P
_______________________
Închei pe Child in time, la La Unica Radio Con Cojones :D Nu am o țintă unde să dau leapșa în continuare, așadar, oricine ajunge aici și citește articolul e bine-venit să își ia leapșa și să o trimită mai departe. Doar să precizeze la comentarii că a luat-o, să „știe” și noi. TAG…
nice carnales, trebuie sa imi fac si eu treaba cu leapsa… laters, after all that „if”s and „def”s and „select * from cucu where mucu = 223214”
si in caz ca nu stiai, ecuatia de baza a matematicilor, care le leaga pe toate prin numerele semnificative pt toate zice ca:
(e^(-(i * pi))) + 1 = 0
evident, fara nici o legatura cu nimic… doar asa, it’s a cool thing to know abaut
Damn…. :P M-ai luat cu asta carnales. Dap, faină ideea cu interviul.
:D :) :P Va salut!
Oare ar schimba mult din mesajul pe care l-ai vrut trimite dc ai omite niste verbe, iar versurile initiale
„În liniștea lumii ce pare firească,/ sub cerul vremii de apoi,/ e atâta liniște în Dunăre și-n iarbă/ și atâtea frământări sunt în noi….”
ar suna asa:
În liniștea lumii cea firească,/ sub cerul vremii de apoi,/ (e) atâta liniște (în Dunăre,) în iarbă/ (și) atâtea frământări în noi….?
Salutare Alina.
În primul rând am avut un motiv bine întemeiat să scriu „ce pare firească” și nu „cea firească”. În al doilea rând de ce Dunărea în paranteze? În al treilea rând verbele folosite întâresc o anumită stare pe care am vrut să o transmit și care se regăsește „in crescendo” pe parcursul întregii poezii.
Servus!
First of all, mi-am imaginat că ai vrut să subliniezi aparența unei normalități și, într-adevăr, „pare” este cel mai potrivit; mie personal, Cea îmi transmite acelși lucru…poate puțin mai mult de atât, pentru că doar mă ghidează spre „dubito”.
Secondly, am pus Dunărea în paranteză numai din considerente de ritm, însă nu am eludat-o pentru că am simțit însemnătatea ei aparte pentru „ce a vrut să spună poetul” :)
Sinceră să fiu, nu simt starea de crescendo conferită de verbe…mai mult, mi s-a părut foarte interesantă ideea unei strofe fără de verb.
Dar ăsta-i doar un feed-back din partea unui cititor, care nu are nici studii de specialitate, nici critic nu este, nici măcar o cultură vastă în ale poeticii nu are…:)
De multe ori nu ai nevoie de părerea unui „specialist”, ci una sinceră pur și simplu. Mai mult decât atât, nici eu nu sunt specialist (nu am făcut studii în direcția asta), doar că scriu poezii de vreo 15 ani.
Poezia în întreg are un crescendo emoțional dacă vrei, iar câteodată nu mă interesează atât de mult ritmul, cât esența ;)
Mi se pare foarte interesantă poezia, de aceea o să mă abțin de la a mai face sugestii (care, până la urmă, dacă mi se pare mie că pot da mai multă armonie, nu înseamnă că așa și este sau că nu modifică emoția care s-a vrut a fi transmisă).
Multă baftă în publicarea volumului (în cazul în care nu a ieșit deja)!
Mersi. Te mai aștept aici Alina, cu orice fel de comentariu; atât timp cât este decent, poate să fie oricât de pertinent.