Insuficienţă şi antidot

Omul modern, avatar al consumului de orice fel, nu este sănătos. Şi nu zic acest lucru în mod ironic. Condiţionat de conspiraţia profitului, omul din zilele noastre nu numai că nu luptă dar se şi complace în căuşul sistemului care-l produce pe bandă rulantă (ca în Minunata lume nouă a lui Huxley) şi care la rândul lui e renăscut din aspiraţiile alterate ale acestui om. Iată un pervers perpetuum mobile! Acest om, de care nu ne deosebim nici eu, nici tu, capătă astfel insuficienţe pe toate planurile.

Când ţi-e sete cauţi apă, când eşti obosit cauţi o bancă pe care să te odihneşti, când te saturi de televizor te ascunzi într-o carte şi viceversa, când e prea cald în autobuz cauţi un geam deschis, când e prea frig, o sursă de căldură şi aşa mai departe. Antidoturi… Dar când eşti trist, furios, plictisit, urât şi dispreţuit, alungat, ocolit, judecat fiindcă nu te-ai conformat normei de respectabilitate a societăţii, când te simţi pur şi simplu nenorocit, când în sfârşit conştientizezi acel gol lăuntric pe care l-ai umplut numai cu superficialităţi şi insignifianţe? Ce faci atunci omule? Ce antidot poate exista? Din consum te-ai născut la consum te vei întoarce…

Ştiu că este un clişeu, dar este corect: toţi căutăm ceva! De cele mai multe ori nu ştim ce căutăm, dar umblăm aşa, prin spaţiul şi timpul dintre lumini. Sau poate nu? Mai rar…