Dărâmaţi lumea şi o vom construi din nou…
De ce există clădiri? De ce există străzi şi trotuare? De ce există magazine, haine şi bijuterii? De ce există alimente congelate şi frigidere? De ce există televizoare, ziare şi cărţi? De ce inventăm lucruri? De ce gândim complexităţi? De ce simţim mai mult sau mai puţin decât este necesar?
De ce sunt războaie? De ce există maşini şi maşinării? De ce este mai mult rău decât bine sau mai mult bine decât avem nevoie? De ce divizăm totul în bine şi rău, frumos şi urât? De ce căutăm plăcerea? De ce semănăm durerea?
De ce uităm să iubim, de ce urâm când nu ni se răspunde la iubire? De ce avem nevoie de biserici şi dumnezei care de care mai iertători, înfricoşători sau promiţători de tărâmuri prea înalte? De ce bem alcool, de ce fumăm ţigări, de ce ne drogăm cu iluzii?
De ce am inventat instrumente de cântat? De ce ne place muzica pe care am născut-o? De ce am creat jocul? De ce ne jucăm cu vieţile noastre sau ale altora? De ce am inventat telefonul? De ce simţim nevoia să comunicăm la distanţe mari? De ce nu-i vedem pe oamenii de lângă noi?
De ce vorbim sau tăcem prea mult? De ce încercăm să fim mai mult decât suntem, de ce nu ne întindem până unde putem? De ce închidem soarele într-un bec, de ce stingem ziua între ziduri?
De ce punem atâtea întrebări, de ce mimăm atâtea răspunsuri? De ce nu ştim să trăim? De ce este prea plină lumea? De ce suntem prea goi pe dinăuntru?
Dacă am dărâma totul, tot ce am creat în jurul nostru şi să rămânem doar noi între pământul de sub tălpi şi cerul de deasupra, ce s-ar întâmpla? Poate că o mână de oameni, pentru prima oară în viaţa lor, ar respira, ar vedea păsările înaltului, s-ar uita unii la alţii şi s-ar îmbrăţişa. Pentru prima oară…
Dărâmaţi lumea şi o vom construi din nou! La fel…?