Descoperind Viena (ultimele trei zile)

Pe 2 aprilie am ajuns în vizită la un muzeu cu adevărat excepțional, Uhrmuseum (Muzeul Ceasurilor). M-am regăsit în fața unei pleiade de orologii de tot felul, din cele mai vechi epoci, de când oamenii au căpătat obsesia de a măsura timpul. Acolo am văzut și cel mai mic ceas cu pendul din lume dar și cele mai mari și Citește mai departe

Descoperind Viena (a șasea zi, a șaptea seară)

Ziua de 1 aprilie nu a fost nicio păcăleală, ci doar o zi incredibil de frumoasă care a început cu Belvedere. Belvedere a fost în secolul 18 reședință a prințului Eugen, desfășurându-se pe o porțiune oarecum lină și în urcare de la Belvedere Inferior către Belvedere Superior. Între cele două clădiri se află un spațiu minunat de promenadă, începând de Citește mai departe

Descoperind Viena (a cincea zi, a șasea seară)

Miercurea dimineață am pornit la plimbare prin cartier, unde la fiecare colț de stradă, în apropierea vreunei intersecții, există câte un market Billa. M-am gândit că a fost o strategie strălucită de a aduce marketul mare, de la marginile orașului (de obicei; așa este și la noi ) în spațiul mai mic, dar mult mai profitabil, de la fiecare câțiva Citește mai departe

Descoperind Viena (a patra zi, a cincea seară)

Unde este a treia zi și a patra seară mă veți întreba. Ei bine, în acea luni am fost la Bratislava, care nu este decât la vreo „câțiva pași” de Viena, dar despre aceasta voi vorbi ulterior. Așadar, marți mi-am început dimineața aproape de unde stăteam, pe Hauptstraße, la Cafe Beidermeier, o cafenea banală, de „cartier”, unde m-a servit o Citește mai departe

Descoperind Viena (a doua zi, a treia seară)

Duminică aveam „abonare” la Zoo. Sincer să fiu, a fost a doua oară când am mers la o grădină zoologică, prima oară fiind pe la câțiva anișori (eram în generală cred), când am vizitat Zoo-ul din București, de unde am rămas cu sechele emoționale mult timp, din cauza stării precare observabile a animalelor care erau ținute acolo; pur și simplu Citește mai departe

Descoperind Viena (prima zi, a doua seară)

A doua zi m-am trezit cu mare apetit pentru vizitat. În scurt timp eram deja în fața unei opere de artă și anume Hundertwasserhaus (Casa Hundertwasser). Este practic un bloc de locuințe (dacă vă apare în minte imaginea blocurilor românești, „șterge-ți-o” rapid, am zis operă de artă!), însoțit de un magazin de suveniruri pe două etaje. Cea mai fascinantă caracteristică Citește mai departe