Descoperind Viena (ultimele trei zile)

Pe 2 aprilie am ajuns în vizită la un muzeu cu adevărat excepțional, Uhrmuseum (Muzeul Ceasurilor). M-am regăsit în fața unei pleiade de orologii de tot felul, din cele mai vechi epoci, de când oamenii au căpătat obsesia de a măsura timpul. Acolo am văzut și cel mai mic ceas cu pendul din lume dar și cele mai mari și magnifice, am văzut ceasuri de mână, tablouri cu ceas, specifice unei epoci mai romantice, ceasuri de buzunar. Este uimitor cum oamenii au fost atât de dornici de a răpune într-un fel timpul, fie că acesta era măsurat la început după mișcarea soarelui, fie că astăzi găsim pretutindeni în jurul nostru un ceas, de orice fel.

Seara a fost una „americană”, în Australian Pub, un local populat de bizoni, crocodili și diverse alte animale, împăiate și dispuse pe câte un perete.

A doua zi, pe 3 aprilie, am fost în vizită (fiindcă nu trebuia să ratez ocazia) la muzeul Sigmund Freud. Acolo am avut o satisfacție oarecum vocațională, pășind în ceea ce a fost odată casa în care a trăit, a creat și a lucrat celebrul psihanalist. Câteva lucruri s-au păstrat aproape la fel ca în timpul șederii lui Freud acolo, cum ar fi foaierul, holul principal și camera de așteptare a cabinetului său. De asemenea, se regăsește și oglinda pe care o ținea atârnată deasupra geamului din camera sa de lucru, oglindă în care Freud se privea pentru a observa transfigurările pe care cancerul de maxilar i le provoca în timp. În hol, ușa de la intrare este aceeași, iar într-o vitrină se regăsește un baston, o pălărie, o umbrelă și câteva valize pe care acesta le folosea. Celebra canapea a lui Freud, din păcate, nu se află acolo, nici măcar altundeva în Viena, ci la Londra, locul unde și-a petrecut psihanalistul ultimul an din viață și unde a fost și înmormântat.

Seara de 3 aprilie am petrecut-o la fastuoasa slujbă de Paște de la Stephansdom. Când am ajuns acolo am găsit întuneric și liniște. Mulți oameni așteptau să intre coloana de preoți, aducând lumina, care a sosit într-un târziu. Preoții au traversat lunga navă până aproape de mijloc, de unde au început să aprindă lumânările celor prezenți, ca într-un dans circular, luminând natural întreaga, uriașa încăpere gotică. În stilul specific creștin-catolic s-a pornit treptat slujba de Înviere. Candelabrele interioare s-au aprins ceva mai târziu, urmând parcă programul muzicii create de corul catedralei, dimpreună cu o trupă de instrumentiști. Toată seara a fost extraordinară prin prisma faptului că atestam la ceva nou și cu adevărat frumos.

În ziua următoare, chiar ziua de Paște, nu am făcut altceva decât să mă plimb prin oraș, fără să mai vizitez nimic. Am fost surprins de câți turiști se umpluse Viena peste noapte, chiar și mulți conaționali. Am petrecut vremea pe la Stephansplats, pe la Hofburg, printre trăsurile trase de cai, prin Volksgarten, admirând clădirile și spectacolele stradale, sorbind cu plăcere dintr-o cafea vieneză și pufăind încet dintr-o țigară Gauloises. Am urcat și cele 343 de trepte până în turnul catedralei, de unde am admirat întregul oraș vienez. Mai târziu, spre seară, mi-am delectat ochii într-un târg cochet de la Am Hof, unde m-am bucurat și de blânda muzică a unei harpe. Utlima oprire – Alt Wien, localul unde am savurat o bere delicioasă, m-am întreținut la câteva discuții frumoase și gata. A fost de vis.

Rămas bun Viena!