Drumul…
Câteodată, noaptea, gândurile îți sunt mai clare ca niciodată. Sub adăpostul întunericului, când toată lumea doarme, pare că lumea întreagă îți aparține.
Și sub această perdea de întuneric, luminile celor ce au fost și a celor care urmează se aprind ușor, rând pe rând, conturând drumul pe care umbli cu tot ce ai lăsat în urma ta și pe care vei păși în continuare, indiferent cât de dureros este să nu te mai poți întoarce la unele momente și stări.
Destin? Destinul este o păcălire de sine. Dăm vina pe destin atunci când ne ferim să recunoaștem propria frică. Destinul este o scuză bună în fața unor alegeri pe care nu le mai putem corecta nicicând. Destinul este promisiunea pe care ne-o facem atunci când nimic altceva nu pare să decurgă așa cum am sperat.
Pe parcursul vieții ne regăsim adesea la intersecții de drumuri, atunci când trebuie să decidem la ce renunțăm și ce anume păstrăm. Și în ciuda a orice constrângeri aparente, întotdeauna deciziile sunt liber asumate. Nu putem călători în continuare cu un picior pe un drum și cu celălalt pe altul. Drumul ales este destinul pe care noi singuri ni l-am creat.
Orice am lăsat în urmă are propria destinație și este greșit să presupunem că drumurile mai pot coincide din acel punct.
Lucrurile devin limpezi în acest fel. Orice întâlnire de pe această cale a vieții are o lecție pe care trebuie să o învățăm. Iar treptat, de-a lungul timpului, vom fi căpătat înțelepciunea de a da drumul atunci când căile se despart.