„La trecutu-ţi mare, mare viitor!”

„La trecutu-ţi mare, mare viitor!”

Așa scria Mihai Eminescu acum aproximativ 144 de ani, în Revista Familia, în poezia cu titlul „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

Am vrut de mai multe ori să abordez subiectul ce se va releva în rândurile următoare, dar de fiecare dată am considerat că nu are rost, sau poate așteptam să se umple paharul. Evenimentele de anul acesta, care intră curând în ultima lună de viață, le consider suficiente pentru a umple acest pahar.

Mai pe scurt, m-am săturat! M-am scârbit, mi s-a făcut lehamite, greață, în general mi-au ajuns aerele și sfidările unei Europe așa-zis unite.

Sunt conștient de faptul că România nu se numără printre țările puternice din Europa, nici din punct de vedere politic sau economic, nici ca trecut cultural glorios care să fi trecut dincolo de granițele limbii române, prin purtarea de războaie de cucerire. Sunt conștient în același timp că există acei români care nu vor să înțeleagă odată și pentru totdeauna că pentru a le merge bine, pentru a fi respectați, pentru a avea cât de cât un dram de liniște națională noi toți – în prezentul ăsta sufocat de atâtea crize, mai mult sau mai puțin produse artificial – trebuie să oferim același lucru!  Însă josnicia la care suntem supuși laolaltă, cetățenii de astăzi ai acestei țări, se traduce din ce în ce mai mult pentru mine într-o depreciere imensă față de așa-zisele țări civilizatoare, fie că vorbim de Franța, Italia, Germania sau ce mai vreți voi.

Uniunea Europeană a eșuatPot să afirm cu tărie că proiectul Uniunii Europene a eșuat! Lamentabil! Fiindcă înainte de a uni comercial și politic mase atât de diverse de oameni, trebuie să găsești un fundament pentru sufletele națiunilor, pentru a lega tradiții vechi de sute și mii de ani, deoarece mai întâi este normal să căutăm dezvoltarea umanului din noi, pentru ca abia apoi să-i urmeze firesc, dezvoltarea de ordin economic.

Așa-crezuta pace care domină astăzi peste Europa este una menținută artificial și pe zi ce trece din ce în ce mai greu. Războaiele nu sunt altceva decât ridicarea la nivel de stat sau națiune a conflictelor inter-umane și mai precis inter-etnice și simt cum mocnesc! Se vrea prosperitate și progres? Păi atunci, S’il vous plaît messieurs francezi, Prego signori italieni, Bitte Herren germani, Vă rog domnilor români să deveniți mai inteligenți decât sunteți acum!

Dincolo de orice altceva, țările europene dezvoltate au ceva ce României îi lipsește și anume, aroganța națională. Însă acest lucru nu este neapărat unul pozitiv, fiindcă, așa cum văd eu lucrurile, popoarele francez, italian, german, englez, etc, sunt bietele păstrătoare ale unor moșteniri, mai degrabă decât creatoare de elemente noi, importante de civilizație și cultură. Singurul lucru cu influență majoră pe care l-au produs acestea sau l-au preluat de la americani este consumerismul feroce. Și din păcate, asta cred că vor transmite și mai departe.

Deși poetul spunea asta, eu nu cred că noi, ca români, avem un trecut „mare”. Avem anumite evenimente istorice care ar putea intra în această categorie, dar valabile doar pentru noi, iar în rest un trecut în genere zbuciumat. Însă ca român mă bucur că nu am aroganța de a da lecții și de a pretinde de la alte națiuni corectitudinea politică sau dreptatea, la care acelea au ajuns doar după ce și-au satisfăcut setea de cuceriri. Franța, Anglia, Italia, Germania, toate au fost imperii care au trecut Europa și nu numai prin sabie și praf de pușcă, doar pentru ca astăzi să predice tuturor un sistem, cel al Uniunii Europene, sortit pieirii. Multiculturalismul a eșuat, nu spunea asta Angela Merkel? Cred și eu că a eșuat, pentru că nicicând comunicarea între oameni nu se poate forța prin legi. Libertatea, respectul și comuniunea nu trebuie reglementate, ci înțelese!

Astăzi, noi, cetățenii României suntem batjocoriți. În primul rând de noi înșine și apoi de toți ceilalți care se pretează la așa ceva. Ne înghițim propriul rahat și înghițim și rahatul altora, iertată să-mi fie exprimarea! Și nu, acțiunile răzbunătoare, de felul „hai să le facem și noi lor ce ne-au făcut ei nouă” nu rezolvă nimic. Nu arată decât că suntem la fel de înguști mintal decât ei, cei care ne ponegresc. Însă nici manifestările de tipul „hai să fim mândri de România” nu au vreo valoare în sine. De ce dracu să fim mândri? Asta e soluția genială pentru o schimbare în bine? Dacă vrem o mândrie națională reală, păi atunci să o construim, treptat și cu cap. Altfel, vânăm vântul cum spunea un cântec…

SĂ!Putem să avem un viitor mare, aici sunt de acord cu versul. Putem să ni-l construim, nu să așteptăm să ni-l facă alții. Putem să renunțăm la orgolii tâmpite care nu au nimic de a face cu inteligența, putem să renunțăm la „Haideți să” și să trecem la „Să”. Până la urmă e vorba de viața noastră a tuturor și a fiecăruia în parte.

Europa nu o să fie niciodată unită dacă nu înțelege fiecare națiune că trebuie să fie unită în sânul său și împreună cu celelalte națiuni con-locuitoare ale aceluiași continent, într-un singur și mare scop comun: OMUL. Dincolo de toate, suntem cetățeni ai planetei. Asta îi doresc eu României!


1 thought on “„La trecutu-ţi mare, mare viitor!””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.