Descoperind Viena (a cincea zi, a șasea seară)

Miercurea dimineață am pornit la plimbare prin cartier, unde la fiecare colț de stradă, în apropierea vreunei intersecții, există câte un market Billa. M-am gândit că a fost o strategie strălucită de a aduce marketul mare, de la marginile orașului (de obicei; așa este și la noi ) în spațiul mai mic, dar mult mai profitabil, de la fiecare câțiva zeci de metri. Am ajuns în curând la Zentrum Simmering, un fel de mall cu magazine de haine, de suveniruri, fast-food-uri, dar și un oficiu poștal de unde am trimis vederi în țară. Evident că de aici nu puteam să ajung decât pe Mariahilferstrasse, un bulevard întreg, unde dacă nu ai bani în buzunar, mai bine nu te duci. Da, este o stradă lungă și bine „ghiftuită” cu magazine de tot felul, unde am zăbovit câteva ore și din care am ieșit ușor amețit. După ce m-am desprins din cântecul hipnotizant al „sirenelor”, m-am îndreptat către Museumsquartier, un loc, după cum îi spune și numele, al muzeelor de tot felul și bineînțeles al unor „ciudățenii” în materie de artă contemporană, așa cum îi șade bine unei capitale europene ajunse de curând pe locul întâi în topul orașelor lumii, la calitatea vieții. După o plimbare relaxantă prin parcul dintre muzee, am ajuns și la clădirile-de-stat-simbol și anume Parlamentul Austriac și Primăria Vienei. Albul Parlament, ca arhitectură, este izvorât din însăși rădăcina istorică a democrației,  așa cum se naște ea în imaginarul individual și colectiv, când ne gândim la Platon, Aristotel, dar și împărații Romei. Statuile acestora păzesc dârze intrarea principală în Parlament, iar în jurul clădirii nu există un gard imens, căruia dacă ar fi să-i dai ocolul, ar dura mai mult de o oră (vezi București, Casa Poporului).

Primăria din Viena este o clădire incredibil de frumoasă. Arhitectul Friedrich Schmidt a proiectat-o în stil gotic, aducând foarte mult cu o catedrală, iar deasupra ei se află un simbol al orașului și anume, Rathausmann, o statuie portretizând un om din epoca medievală. Când se aprind luminile, seara, este o imagine de neuitat, iar iarna, tot parcul din fața primăriei este transformat în patinoar.

De la primărie am pornit către Universitatea din Viena, o clădire foarte frumoasă, în care am și intrat, sperând să sondez pulsul studențesc al austriecilor. Faptul că au un sistem computerizat pentru cam tot ce are nevoie un student este limpede un semn de civilizație, iar curățenia și grădina interioară fac din această clădire un loc în care vrei cu adevărat să studiezi (fără să pun la socoteală problemele student-cursuri, care fără îndoială există pretutindeni).

Seara, bine obosit (și cuvântul bine are un sens potrivit aici), am ieșit să mănânc în oraș împreună cu mai mulți amici. Este interesantă viața de noapte în Viena, deși nu este atât de colorată ca în București. Ca un mic paradox, la noi în capitală, majoritatea cluburilor sunt deschise pe tot parcursul nopții, însă nu există transport public de noapte; în Viena, majoritatea cluburilor și localurilor se închid la maxim ora 23, însă transportul de noapte este până mai târziu…

Va urma…