Caria de minte I

 Introducere

Noi, oamenii, așa cum ajungem să fim definiți la vârsta maturității suntem produsul mai multor influențe. Nu ne naștem având beneficiul genetic al cunoștințelor diverse, ci pe măsură ce ne dezvoltăm, acumulăm informații despre lucruri și despre relațiile dintre lucruri, fiindcă suntem prin excelență ființe sociale. Dintre toate etapele vieții, Școala, de la ciclul preșcolar și până la facultate inclusiv reprezintă cea mai importantă etapă de învățare și dezvoltare umană. La sfârșitul acestui ciclu, ca indivizi apartenenți unei societăți cu elemente specifice, noi ne putem defini, însă ca această definire să fie una corespunzătoare, să creeze performanță și inteligență în același timp, educația primită va fi trebuind să fie de asemenea corespunzătoare. Ce se întâmplă însă dacă însăși educația transmisă este una profund viciată?

Partea I
Educația și privarea dreptului la normalitate. Aspecte generale.

De mult timp urmăresc șocat copiii care merg la școală în primele clase – ghiozdanul ca un mastodont ce atârnă de alura vârstei lor ca o ancoră de vapor la o barcă cu vâsle, ochii încercănați, fețele de multe ori inexpresive sau ușor melancolice, mersul tărăgănat. Și acești copii cresc, „mestecă” tone de informații condiționați la început, pentru ca apoi să se obișnuiască, să se adapteze acestei „normalități în vogă” și să o considere ca pe ceva care este și trebuie făcut, dau zeci de teste și verificări ale capacității lor de a memora informațiile, se zbat să intre la facultate, la masterat, poate și la doctorat, se luptă să câștige un loc pe piața muncii, un job demn și bine plătit pentru „a-și face o viață bună”, așa cum au fost învățați de părinți că trebuie; intră într-o lume a competitivității feroce, unde sentimentele au prea puțină valoare și unde chiar și rațiunea, la un moment dat nu mai este cerută, fiindcă totul devine un automatism teribil. Bineînțeles, mulți dintre acești copii nu vor reuși să ajungă într-o „lume mai bună” și după o vreme de încercări se vor fi obișnuit și cu ceva mai puțin, o meserie din care să-și câștige cel mult traiul de zi cu zi. Aproape 17 ani de educație, în medie, ne determină tot parcursul vieții și ne modelează caracterul în așa fel încât să fim adaptați unei lumi în hiper-viteză, unei societăți generale infuzată de conflict și chiar animată de acesta, unor relații interumane bazate pe interes, fie că acesta este și de ordin emoțional, unei goane nebune după profit și status social. E o luptă a devenirii… dar e corectă? Este măcar adevărată în contextul global?

Mulți dintre voi, cei care citiți aceste rânduri acum veți gândi, probabil, că da. Trebuie să facem toate aceste lucruri așa cum sunt ele date, altfel vom ajunge să murim de foame, să nu ne putem cumpăra o casă, o mașină, să nu fim capabili de inteligență, fiindcă educația o antrenează. Dar oare așa stau lucrurile? Noi suntem atât de îmbătați de ideea că trăim într-o epocă civilizată, cu acces la atât de multe lucruri care ne fac viața mai ușoară sau ne dezvoltă ca ființe umane, când de fapt suntem în minoritate!

Mai mult de jumătate din populația globului este „ne-civilizată” și încă se descoperă triburi în lume, neștiute până acum, (triburi !) care nu au auzit ce este acela avion, telefon sau ce sunt acelea haine sau farfurii. A nu se înțelege că aș vrea cumva să „regresăm” la nivelul de primitivitate, nu cred în clișeele prostești care spun că trebuie să ne întoarcem la origini ca să realizăm ce am pierdut, mai degrabă vreau să îndrept atenția asupra unui aspect destul de important care se referă la aroganța și la pretențiile noastre, a celor norocoși că ne-am născut în societăți dezvoltate și capabile de dezvoltare și la faptul că ne îndepărtam, așa cum văd eu lucrurile, de o esență umană consistentă în favoarea unei uniformizări periculoase.

Educația este cea care contribuie la această uniformizare, alături de mass-media și noile media cu o pondere mare. Am văzut și încă văd persoane care plâng fiindcă au luat nota 8 sau 9 în loc de 10, am văzut și încă văd elevi care sunt certați de părinți că nu sunt primii sau printre primii din clasă. Am văzut cu toții dezastrul de la Bacalaureatul de anul acesta, unde au ieșit la suprafață două lucruri importante: unul ar fi că foarte mulți elevi nu mai învață, fiindcă se bazează pe metode alternative pentru a trece lucrările, testele, examenele și cel de-al doilea lucru ar fi că metodele de predare nu mai sunt eficiente, corespunzătoare societății actuale, profesorii nu mai sunt eficienți (s-a văzut acest lucru la examenul de titularizare). Felul în care se face educația astăzi generează grave efecte perverse! Nu se modelează personalități, independente și creatoare, ci în schimb se produc funcționarii perfecți, hiper-specialiștii ușor influențabili și angrenați în iluzia prosperității. Adevărul este că suntem mai degrabă îndatorați decât bogați, privind în general. Sunt destul de puțini cei care câștigă exorbitant de mult, încât să nu acumuleze datorii la bancă atunci când achiziționează o casă, o mașină sau altele. Și ce vom fi câștigat la urmă din toate acestea?

Educația care se face astăzi se bazează exclusiv pe memorare, pe acumulare de informații, care în timp amorțește creierul și îl face inapt pentru învățarea adevărată, saturat. Tinerii de astăzi primesc informații nu numai în școală, într-un mod neatractiv, ci și prin intermediul internetului și televizorului într-un mod cât se poate de interactiv, astfel încât, fiind inundați din toate părțile, ei nu mai învață cu adevărat, devin ca un burete care absoarbe un lichid până când nu îl mai poate reține și atunci trece pur și simplu prin el. Cunoașterea în acest caz se bazează pe stereotipie, iar efectuarea unei acțiuni ține mai degrabă de memorarea unor tehnici procedurale, decât de înțelegerea procesului în sine. Așa se întâmplă și la un loc de muncă, de multe ori, când un individ nu înțelege neapărat ce face, dar știe ce trebuie să facă pentru a produce un rezultat dorit de companie. Ne bazăm mai mult pe o perspectivă imediată, decât pe o viziune largă asupra problemelor din viața de zi cu zi, fie că e vorba de viața personală sau profesională și atunci soluțiile vor fi prin excelență imediate, dar nu vor fi acelea care vor fi rezolvat integral problema. Acest mecanism există pretutindeni la oameni care au fost educați în felul acesta, indiferent dacă sunt persoane de rând sau politicieni. Ca un exemplu, de-a lungul timpului s-au găsit nenumărate soluții imediate pentru țările subdezvoltate, pentru foametea din Africa sau sărăcia generală din lume, dar până astăzi, problema nu numai că nu s-a rezolvat, dar s-a acutizat.  Atunci, felul acesta de a gândi nu poate fi decât unul greșit, care nu aduce o schimbare veritabilă în bine.

Cred cu adevărat că suntem privați de un drept esențial la normalitate și implicit la libertate și mai cred că educația participă la acestă condiționare! Relația dintre elev și profesor ar trebui să nu fie una ierarhică, unde elevul este subordonatul, iar profesorul ordonatorul, ci mai degrabă o relație mutuală, de profundă înțelegere reciprocă, în spiritul învățării adevărate și a pregătirii nu numai pentru viața profesională de mai departe, ci pentru provocările vieții pe de-a-ntregul, o relație în care să fie fructificată capacitatea de interogare profundă asupra problemelor, sensibilitatea (a se citi „acuta atenție”) în relațiile cu semenii și mediul înconjurător, capacitatea de empatie și sentimentul libertății. Aceasta înseamnă în mod real inteligență. Învățarea, în adevăratul sens al expresiei presupune dezvoltarea continuă a ființei umane, fără închistare, fără plafonare.

Va urma…

3 comments on “Caria de minte I

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.