Încă discriminăm!

Am crede că în secolul și mileniul în care trăim, bunăoară, discriminare-a este ceva adânc îngropat în cutiile negre ale trecutului umanității. Că epocile urâte ale sclaviei sunt doar o amintire regretată și disprețuită a capacităților umane de a face rău, de a socoti valoarea unui individ după etnie, aspect sau putere financiară. Nimic mai fals!

Rasismul, discriminare-a pe varii criterii nu a dispărut, ea sălășluiește încă, deși în mod subtil, în detaliile mici ale manifestărilor umane de zi cu zi, în sânul dinamicii sociale înseși. Sigur, nu mai trăim în perioada în care negrii erau sclavi (în crudul și adevăratul sens al cuvântului) pentru albi, în mod special în Statele Unite, dar și în țări din Europa, ca Anglia și Franța. S-a dus și vremea când în toate țările socialiste, persoanele cu părul lung erau considerate rebele și reale pericole pentru propășirea idealurilor sistemului. În prezent, lucrurile nu se mai înfățișează atât de dur la suprafață, însă persistă, fără doar și poate, deși foarte fin, în multele aspecte ale societății.

În Statele Unite, mulți negri de rând sunt încă discriminați, iar existența unui număr mare al artiștilor negri nu contrazice acest fapt, nici măcar investirea președintelui Obama nu are nicio legătură cu acest fapt, pentru că în miezul comunităților americane, mai ales a celor care nu trăiesc pe Coaste (S.U.A. sunt definite cel mai puternic de cele două Coaste, de Est și Vest, adică de statele California, Washington în Est și Carolina Nord/Sud, Virginia, Pennsylvania, New York în Vest), desconsiderarea persoanelor negre față de cele albe continuă și în ziua de astăzi.

Dar nu trebuie să fii negru ca să fii discriminat. Este de ajuns să ai o greutate corporală peste medie, sau un aspect fizic considerat neplăcut sau da, chiar părul lung ca bărbat. Pentru că toate aceste lucruri sunt definite, cu toate că nu fățiș, ca devieri de la etalonul societal. Nimeni nu spune, bunăoară, că dacă ești bărbat și porți părul lung vei avea puține șanse să te angajezi într-o corporație.

Nimeni nu vorbește de faptul că dacă ai coșuri pe față sau dacă greutatea ta nu respectă anumite norme sau dacă înălțimea ta este sub media națională sau dacă nu ai bani îndeajuns pentru a purta haine de firmă, nu o să te considere nimeni pentru o poziție middle/high level într-o corporație. Și lucrul bizar este că tot corporațiile sunt acelea care de-a lungul timpului au stabilit un etalon al omului perfect, atât prin publicitate, în mod public, cât și prin prezența angajaților care se încadrează în idealul de „personaj corporatist”. Ca și cum valoarea unui om și capacitatea sa intelectuală ar avea de a face cu aspectul fizic, fie culoarea pielii, înălțimea, greutatea, sau cu hainele pe care le poartă. Este odios!

Egalitatea între oameni, fie ea și de șanse, pare în aceste cazuri o glumă bună cel mult. Care egalitate? Aceea a celor care respectă etalonul sau a celor care sunt doar niște biete „devieri” de la etalon? Umanitatea nu s-a deșteptat, s-a învechit în rău! Este mult mai abilă în a ascunde viciile spiritului! Și cred că din această cauză, mai primește din când în când ceea ce merită, ca un fel de răscumpărare a istoriei, pentru nesfârșitul ciclu al lucrurilor neînvățate.

Încă discriminăm, în modul cel mai viclean posibil și acest fapt este o dovadă în plus că oamenii nu sunt raționali, ci preponderent iraționali.

Sursa foto: igormocanu.wordpress.com

Adnotare:

• Apelativul negru nu este discriminatoriu. Discriminatorii sunt: de culoare, african, african-american și altele. Pentru o lămurire consultați discuția de AICI sau orice altă referință.