Descoperind Viena (a șasea zi, a șaptea seară)

Ziua de 1 aprilie nu a fost nicio păcăleală, ci doar o zi incredibil de frumoasă care a început cu Belvedere. Belvedere a fost în secolul 18 reședință a prințului Eugen, desfășurându-se pe o porțiune oarecum lină și în urcare de la Belvedere Inferior către Belvedere Superior. Între cele două clădiri se află un spațiu minunat de promenadă, începând de jos cu un careu de 4 părculețe, apoi o grădină franceză, o impresionantă fântână în trepte pe care parcă aleargă apa și la sfârșit clădirea superioară. Ceea ce m-a surprins și încântat cel mai mult au fost nenumăratele statui care brăzdau acel loc. Figurine ciudate, reprezentând părți de om, de pește, de leu, de sirenă și alte câteva imposibil de descris în cuvinte, toate parcă spuneau o poveste, de mult uitată și transmisă de-a lungul veacurilor în simboluri,  ezoteric.

În spatele clădirii superioare se găsește grădina alpină, mai frumoasă în sezonul de vară și încă un spațiu de promenadă ce se deschide către Südbahnhof (Gara de Sud), de unde am și luat metroul spre Rossauerstrasse, o stație de-a lungul canalului Dunării. Aici am descoperit un frumos parc, mai natural, loc de plimbări, fie pe jos, fie cu bicicleta, loc de jogging și chiar priviri îndrăgostite pe câte o bancă, de lângă mal. De pe micul pod din apropiere se poate vedea mai bine cum curge Dunărea și de asemenea clădirile tipice culturii germanice, de-a lungul curburii bulevardului.

Continuând periplul pe aceeași magistrală de metrou, am oprit la Spittelau, unde am rămas impresionat de o centrală construită în stilul Hundertwasser – colorată, cu linii curbe, bucăți de materiale compuse aleatoriu și ocazional, copaci pe acoperiș. La următoarea și ultima stație, Heilligenstadt, am descoperit o zonă mărginașă a Vienei (desigur, nu vă închipuiți un fel de Militari, Ferentari, etc), unde dacă prinzi o vreme înainte de furtună o să ți se pară destul de straniu. Cum ieși din U-bahn te întâmpină un grup de blocuri prevăzute la parter cu pasaje pietonale sub formă de arcadă prin care bate un vânt năprasnic și care dau într-un bulevard (care nu, nu arată comunist).

Pentru că se înserase, m-am întors la Stephansplatz și am petrecut câteva momente în catedrală, la slujba din Joia Sfântă. Catedrala își poartă celebritatea mult dincolo de hotare, iar slujbele sunt de obicei asaltate de oameni atât localnici, cât și turiști. Iar fiindcă spațiul interior este uriaș, există ecrane amplasate din loc în loc care transmit imagini din zona altarului. Există de asemenea și mici puncte de informare unde contra costului de 2 euro poți afla în câteva limbi de circulație internațională povestea imensei și superbei catedrale. Pe de altă parte, ca în orice alt lăcaș de cult, oamenii credincioși  își desfășoară obiceiul de „adorare”, care este similar în mai toate lăcașurile creștine.

Am încheiat seara cu o gustare la Nord See (prețurile sunt mult mai mici decât la noi, raportate la venitul austriecilor), unde am avut plăcerea să încerc sushi pentru prima oară și mărturisesc că nu m-a impresionat extraordinar de mult, însă a meritat experiența.

Va urma…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.