Seară atené-istică

Țin minte că acum câțiva ani, într-o seară banală, ascultam City Fm și am auzit o melodie care începea așa: „this time i’m chasing my own dreams to catch…/ this time i’m racing only for myself/ this time i’m chasing my own golden fish, today i’m racing only with myself„. A fost prima oară când am ascultat formația Urma și de atunci încoace tot ascult, fiind martor într-un fel la evoluția muzicii lor.

Aseară, la Ateneul Român, a fost deschiderea festivalului de filme documentare despre drepturile omului – One World Romania – și în concert nimeni altcineva decât formația Urma. Am fost acolo, am savurat o bere cehă din partea casei și m-am bucurat de un concert frumos. Până să înceapă însă concertul, am fost martor al unor aspecte mai puțin plăcute ale serii în sine. Mai întâi de toate, curentul care s-a întrerupt de câteva ori, apoi organizarea din holul Ateneului, unde, în momentul în care ne-am îndreptat spre sala de spectacol, am observat mulțimea de sticle de bere adăpostite de stâlpii interiori. Mă gândesc că nu ar fi stricat niște coșuri pentru sticlele rămase. În fine, trecând de acest aspect mai puțin supărător (m-am învățat să nu mă mai aștept la detalii „civilizate”, ci să mă las surprins de ele; e mai sănătos), ce a fost cu adevărat supărător a fost, evident, aglomerația. Puhoiul de lume nu mai încăpea pur și simplu în Ateneu și din voie, din nevoie, mulți au fost nevoiți să găsească soluții alternative, cum ar fi statul pe scări și pe jos (lucrurile s-au mai „diluat” când au plecat persoanele care aveau rezervări). Această întâmplare mi-a amintit în mod ciudat (sau nu, având în vedere că era vorba despre deschiderea unui festival dedicat drepturilor omului) de prima propoziție a articolului I din Declarația drepturilor omului și anume: „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi”. Trecând și peste aceste aspecte, în timpul concertului susținut de formația Urma, microfoanele nu erau reglate cum trebuie, fiindcă vocile nu se prea auzeau (nu mă pricep la aspecte tehnice, așadar mea culpa dacă greșesc).

Acestea fiind spuse, pot spune că m-am simțit extraordinar la concert în ciuda tuturor de mai sus, am bătut din palme, am bătut și din picioare, am cântat și am admirat sala extraordinară a Ateneului. Cred că aspectele pe care le-am notat mai devreme pot fi cu ușurință evitate și trebuie să spun că îi respect pe cei care au organizat și au adus la lumină acest festival, pentru că până la urmă ne implică pe fiecare dintre noi, iar articolul aici de față este scris doar de „un om, care are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.” (Declarația drepturilor omului, art. 19).