Încotro? Despre valoare şi viaţă

Foto: robi-svarogh.deviantart.com

De multe ori, după ce ai epuizat toate întrebările, cum, când, de ce, pentru ce ş.a.m.d., rămâne loc întotdeauna pentru o întrebare persistentă şi acută în mintea ta: Încotro? Problema esenţială însă este că de cele mai multe ori nu ne punem această întrebare. Evităm cu nonşalanţă starea de quovadism, pentru că ea ne scoate din universul nostru mic şi Citește mai departe

5 ani de gânduri și nuanțe

5 ani de blogging cu gânduri și nuanțe

Ieri s-au împlinit 5 ani de când am început toată treaba aceasta cu blogging-ul. Ce a însemnat pentru mine toată această perioadă, ce am învățat, ce am câștigat sau ce am pierdut, cum se vede blogosfera românească din 2007 până astăzi și de ce eu nu sunt foarte cunoscut ca blogger? Despre acestea voi încerca să vorbesc în cele ce Citește mai departe

În cheia cunoașterii

În cheia cunoașterii

Pe trepidantul portativ al vieții, cheia cunoașterii reprezintă registrul acut al trăirii. Tot ceea ce înfăptuim din copilărie, până la maturitate și apoi sfârșind în inexorabilul prag al timpului se leagă într-un fel sau altul de cunoastere. Și deși acest proces continuu slăbește în forță și calitate pentru mulți oameni și în multe aspecte, el ne susține și ne determină Citește mai departe