N-am nimic…

Priveam în jos, îngândurat. „Ce-ai?”, m-a întrebat, ca şi cum aş fi putut să-i spun atunci tot ce-mi trece prin minte, toate frământările mele care m-au adus către starea aceea. „Ce-am?”, am întrebat, ca şi cum nimic nu ar fi fost real. Puteam să-i spun că sunt trist? Puteam să-i spun că până la urmă am ajuns în punctul în Citește mai departe

Nu mai e loc de Dumnezeu

Avem inima plină. Am învăţat să vorbim, am învăţat să gândim, am învăţat să iubim şi să urâm. Am cunoscut lumea. Am învăţat din ce e alcătuit pământul până în straturile cele mai adânci, am învăţat din ce este făcută apa şi câte feluri de lacrimi sunt. Am cunoscut ce este râsul şi ce este întristarea. Am învăţat că cerul Citește mai departe

Morfina zilnică

O seară ca toate celelalte, poate mai mult sau mai puţin tristă decât cea de ieri, dar la fel de banală. Aceeaşi cameră, acelaşi eu la lumina monitorului… Dar oare sunt acelaşi ca ieri, oare voi fi acelaşi mâine? Zilele se succed interminabil într-o viaţă de om aglomerată şi prea puţin „respirată”. Ne aflăm într-o rutină perpetuă şi chiar şi Citește mai departe

Interpretări peste interpretări…

Poate că nu suntem atenţi, poate că ne grăbim, poate că nu înţelegem ce vor ceilalţi de la noi defapt… Poate că interpretăm şi categorizăm fiindcă în funcţie de cum suntem noi lăuntric, aşa îi vedem şi pe ceilalţi. Interpretările greşite sunt aducătoare de conflict, fără dubiu, dar de ce facem asta? De ce aducem conflictul în vieţile noastre şi Citește mai departe

M-am săturat de complezenţe!

Atât de mult ne falsificăm vieţile zi de zi, încât relaţiile noastre omeneşti sunt unele false, de complezenţă şi pentru confort. Suntem interesaţi emoţional să obţinem de la cei din jur aprobare pentru tot ceea ce facem. De ce? Pentru o anumită plăcere psihică cerută de minte. Am sorbit această „cafeină socială” tot mai mult, în fiecare moment, încât am Citește mai departe