Deznodământ…

Uneori poveștile rămân doar povești. În fiecare din ele găsim un deznodământ, doar ca o reflecție a unei lumi ideale, a ceea ce s-ar vrea, nu ceea ce este.

Iar ceea ce este, de multe ori nu vrem să acceptăm. Pentru că am investit timp și efort în ceea ce am crezut a fi de valoare. Ceea ce este valoros însă diferă de la om la om, de la o situație la alta și nu toți oamenii investesc la fel.

Să iei cu asalt cerul – iată, cea mai îndrăzneață poveste. La granița dintre bine și rău, dintre interzis și acceptat, dintre real și iluzie, dintre simț și înfrigurare, dintre adevăr și provocare, dintre culori și orbire, cu toții dansăm într-un joc bizar, care nu are câștigători sau învinși, nici măcar un deznodământ.

Să urli mut și nimeni să nu știe că faci asta sau de ce – iată ultima revoltă. Când ai trecut de porțile a ceea ce era și s-au închis în urma ta pentru totdeauna, ce altceva ar mai fi de spus, ce altceva ar mai fi de făcut? Ai vrea să te întorci, să bați ca să ți se deschidă, dar nimeni dinăuntru nu o să facă asta.

Și te întorci la rândul tău, îți ștergi tălpile de praful paradisului și pornești la drum. Îți înfigi dinții adânc în mărul din care ai mușcat deja și îi arunci cotorul în spate.

După o vreme începi să zâmbești, să râzi isteric apoi, pentru că dintr-o dată ai realizat ceva ce nimeni nu știe și nu va știi vreodată. Iar mersul îți devine ușor dans, iar de un deznodământ nu mai ai nevoie…

Imagine originală de: https://www.deviantart.com/solarsouth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.