Ce cunoaștem de fapt?

cheia, cunoasterea

Foto originală de: randel.deviantart.com

Cunoasterea nu este un link pe care îl accesezi pe internet. Nu este nici măcar o carte pe raftul unei librării sau al unei biblioteci, așteptând să o cumpere sau împrumute cineva. Cunoasterea nu înseamnă ceea ce ai învățat în școală, pentru că nu este nici măcar un proces de învățare. Și cu siguranță, cunoasterea nu este ceea ce știi despre… orice. Despre eticheta socială, despre cât fac 2 cu 2, despre corpurile cerești, despre plante și animale, despre tehnologie, despre mașini, balanțe contabile, pitch-uri sau ROI, despre cum să crești copii, despre cum să te înțelegi cu cineva, despre nimic din toate acestea nu este cunoasterea.

Și atunci ce este? Vorbesc atâția autori cunoscuți despre ea și de cele mai multe ori cu o atenție care îi conferă importanță. Să încercăm o analogie mai întâi. Ce anume îl face deosebit pe un ceasornicar care este considerat cel mai bun în meseria lui, unul care, atunci când are în față un ceas defect, își poate da seama foarte repede ce problemă are și mai ales cum să-l repare? Gândește-te, nu trebuie să desfacă tot ceasul, pentru a vedea fiecare piesă în parte dacă și ce problemă are și nu trebuie să știe toate tipurile de ceasuri existente în lume pentru a putea rezolva defecțiunea! Ceasornicarul nostru nu are nevoie să facă asta, pentru că vede tot mecanismul ceasului, pentru că ceasornicarul cunoaște sistemul ceasului.

Și asta înseamnă de fapt cunoasterea, să înțelegi ticăitul lucrurilor! Dar bine, cineva ar putea spune că ceasornicarul a reparat atâtea ceasuri încât este normal să ajungă la un moment la nivelul acesta de perfecționare. Da, un argument valid, dar valabil pentru ceilalți ceasornicari. Noi am ales în exemplu pe cel considerat cel mai bun dintre toți ceilalți și pentru acesta, experiența nu este suficientă pentru a explica iscusința lui. Experiența, pentru un geniu bunăoară, este necesară dar nu este cauza excepționalității acestuia. Excelența într-un domeniu nu poate rezulta niciodată doar dintr-o acumulare de cunoștințe în acel domeniu, ci din ceva mult mai profund.

Așadar, cunoasterea ar fi un fel de cercetare a profunzimilor lucrurilor și înțelegere a acestora într-un mod care nu se acumulează prin memorare sau învățare, singura diferență dintre un lucru și altul fiind gradul de complexitate al sistemului cercetat. Dar această pătrundere în natura unui lucru nu vine oricum, ci, la rândul ei, trebuie să fie mai întâi o alegere a persoanei de a-și cunoaște propriul sistem și aici treburile se complică puțin. De ce? Pentru că ne-am învățat să privim numai în exterior, aproape niciodată în interior. Sună ca un clișeu, știu, sună ca în reviste și site-uri de atitudine mentală pozitivă și meditații pentru fericire, dar nu este vorba de așa ceva. Privirea către interior înseamnă să treci peste teama care te împiedică să te cunoști pe tine și să faci chiar asta, să te cunoști. Altfel nu ai cum să cunoști nimic altceva, doar să știi. Și ce știi tu de fapt? Vei continua să fugi de tine în loc să te confrunți cu tine.

Ca să poți înțelege ticăitul lucrurilor, să le cunoști, trebuie, deci, mai întâi să te înțelegi pe tine în fiecare secundă a vieții tale: când ești fericit, trist, furios, dezgustat, rațional, imaginativ, când încerci să te păcălești, când încerci să te încurajezi sau când zâmbești abătut, când faci orice fel de alegere și pe ce te bazezi făcând asta, toate momentele în care natura ta umană se manifestă în solitudine, dar și în preajma celorlalți. Dacă îți înțelegi propriul mecanism vei începe să înțelegi ce anume face ca lucrurile să ticăie în lumea asta, indiferent de experiența acumulată, sau mai bine spus, independent de aceasta. Bine, dar cineva ar putea întreba din nou la ce ajută această, să zicem, calitate umană?

Să înțelegi felul în care funcționează ceva apriori experienței cu acel ceva, reprezintă un avantaj imens în orice ai întreprinde și în propria dezvoltare personală, pentru că tu deja ai cunoasterea necesară ca să poți rezolva cam orice problemă sau să poți beneficia de avantajele pe care o situație anume ți le oferă, mai înaintea tuturor. Astfel, timpul capătă și el un înțeles diferit, pentru că spre deosebire de practica lucrurilor, care în mod cumulativ naște experiența, deci necesită o durată apreciabilă, cunoasterea nu are nevoie de așa ceva, ci doar de simple potriviri cu un set prestabilit pe care deja îl înțelegi deplin.

Așadar, ar fi bine să ne întrebăm mai degrabă și mai ales: ce cunoaștem noi de fapt?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*