Cumpărători de timp

timp, cumparatori de timp
Foto: amechanicalmind.deviantart.com

Asta suntem. Poate nu ne dăm seama, dar de multe ori nu cumpărăm lucruri, cumpărăm timp. Asta facem. Într-o epocă setată pe „repede-înainte”, timpul se aseamănă cu un pocal din care, ori de câte ori bem, niciodată nu ne satisfacem setea.

Suntem încarcerați adeseori în propria rutină zilnică, iar răsăritul și apusul par din ce în ce mai apropiate. Adormim de multe ori seara cu gândul că parcă nici nu a început bine ziua care tocmai s-a terminat. Avem prea puțin timp rămas pentru noi înșine.

Visarea se naște din lipsa unui timp personal. Aspirațiile noastre sunt de multe ori false fiindcă nu respectă realitatea unui timp pe care îl deținem, ci a unui timp care ne deține. Ne contorsionăm caracterul pentru a încăpea în finitul clipelor mecanice, dictate nu atât de conștiință, cât de obișnuință. Și atunci noi unde mai rămânem?

Griji, încercări, calcule, dezamăgiri… Suntem mai degrabă dispersați, decât integrați în propria noastră trăire. Și când deținem cu adevărat câteva momente, abia atunci zâmbim în mod real. Abia atunci redevenim oameni, iar timpul este al nostru, cu totul!

One comment on “Cumpărători de timp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.