Bacalaureat românesc
De câțiva ani de zile, sesiunea de Bacalaureat a devenit o adevărată sursă de știri naționale, în mare parte datorită rezultatelor foarte proaste obținute de elevi. Și în fiecare an, impresia majoră pe care o lasă știrile difuzate este aceea că elevii sunt principalii vinovați pentru acest statu educationem în care băltește națiunea română. Impresia este doar parțial adevărată.
Despre educație în general am mai scris (articolele Caria de minte I și Caria de minte II) și nu are rost să mai dezvolt această dimensiune. Ceea ce vreau să aduc în discuție acum este vina. A cui este vina pentru faptul că anual, rezultatele examenelor de bacalaureat sunt atât de groaznice, încât să merite spații întregi de emisie la televiziunile de știri și chiar și cele generaliste? Până la urmă, dacă lucrurile ar fi avut un mers normal, nu ar fi interesat atât de mult dezbaterile pe tema Bacului, zic eu.
Cine este de vină?
În primul rând, elevii sunt vinovați fără îndoială pentru acest „fenomen”! Înțeleg că nu toți au cheful de a citi niște informații sau măcar intenția de a învăța pe sponci la câteva materii, însă nu sunt în stare nici măcar de 5? În fond, ceea ce stârnește interesul, pe drept cuvânt, al știrilor este procentajul de NE-promovabilitate, nu faptul că promovabilitatea la bacalaureat s-a realizat în genere pe note mici!
În al doilea rând, motivul pentru care foarte mulți dintre elevi nu promovează examenele la Bac este constituit nu numai de lipsa dispoziției spre învățare, cât și de inabilitatea multor cadre didactice de a face materia pe care o predau „învățabilă”. Despre ce vorbim? Despre faptul că unele materii (cum ar fi limba și literatura română, istoria, geografia, biologia, științele sociale, chiar și matematica) se predau în anul 12 al secolului 21 ca în a doua treime a secolului 20. Nu mai există absolut nimic atractiv la o lecție predată între o tablă neagră și o foaia albă! Cât timp trebuie să mai treacă pentru ca acest lucru să fie înțeles pe deplin?
Apoi, niciun Ministru al Educației de până acum nu a realizat ceea ce ar trebui să reprezinte o reformă adevărată a Învățământului în România. După cunoștințele mele, ultimul ministru pe care l-a avut țara noastră și care a realizat o schimbare în bine totală a educației a fost Spiru Haret și asta se întâmpla undeva în jurul anului 1879. Toți „mai marii” educației în România nu au făcut decât să cârpească pe alocuri inadvertențele și uneori să le cârpească mai degrabă mai prost decât mai bine.
„Ah ce frumos, Viitorul luminos”
Cât timp profesorii, alături de miniștri și elevii înșiși nu vor înțelege ce anume trebuie să fie și mai ales ce anume nu trebuie să fie educația și procesele predării și învățării, bacalaureatul românesc va rămâne neînduplecat și de la an la an tot mai deplorabil.
În încheiere, mă întreb și vă întreb și pe voi: Ce efecte pe termen lung și foarte lung credeți că va avea această stare de fapt, dacă se va continua astfel?
Sa-mi zic si eu parerea, ca un elev ce a promovat bacalaureatul de curand. In principal, este aceeasi pe care o regasesc in articolul asta. Da, o parte din elevi au o foarte mare vina. E imposibil sa treci bacul daca stai toata ziua cu fundu-n masina lu’ tata, tocind rotile prin oras. E imposibil sa iei bacul daca in loc sa dai pe la scoala, te duci pe la fel de fel de castinguri de modelling, caci deh! ai 18-19 ani, tocmai ti-ai descoperit frumusetea. E imposibil sa iei bacul daca stai toata ziua sa bati mingea in fata portii injurand de mama focului.
Mentionez ca toate exemplele astea fac parte din categoria de lucruri/ intamplari vazute personal, si nu doar banuieli sau judecari fara sa am habar.
Profesorii. Experienta proprie: aproape 4 ani de zile nu am reusit sa inteleg o iota din matematica aia nenorocita. M-a chinuit tot liceul. Pana in clasa a 12a, in toamna cand m-am hotarat sa fac pregatire particulara ca asta e! sa se prinda si de mine ceva. Intrebarea venea: la ce profesor sa ma duc? Profa mea imi era si diriginta si daca nu am inteles atatia ani de la ea, cu ce ar schimba lucrurile acum? Asa ca am ales un alt profesor, cica unul dintre cei mai buni din oras. De acord! Am facut catva luni la el, explica ok, incepeam sa mai ies si eu la lumina. Pana cand m-a lasat balta! A venit candidatura la primaria orasului si nu i-a mai pasat de sarmanii care asteptau enervati sa se mai duca o sedinta, doua stresati de gandul ca mai e un pas pana la bac. Omul si-a vazut propriile interese, a inceput sa nu mai aiba nicio treaba cu pregatirea noastra.
M-am lasat apoi convinsa sa ma duc totusi la profa de la clasa, cu vreo 2 luni inainte de bac. Eram vreo 5 in grupa, intr-o sufragerie in care batea sorele non-stop, intr-un aer sufocant si fara nicio sansa de scapare. Cand am ajuns acolo am crezut ca innebunesc. Dar maaare sa-mi fie surpriza cand a inceput doamna sa explice si sa explice si sa ne intrebe daca am inteles si sa se straduiasca si sa se chinuie si sa faca absolut tot ce nu a facut in 4 ani de zile la clasa.
Stai un pic? iti schimbi astfel atitudinea pentru ce? pentru cei 40 de lei cu care cotizam la bugetul familiei ei? pentru ca nu i-am dat banii astia ea m-a ignorat complet in toti anii astia? Si uite ca asa in 2 luni de zile , in particular, eu am invatat cat sa iau 8.60 la mate, fiind si profil M1. (asta in conditiile in care am inceput ultimul an de liceu nu eram nici de 5).
Ce fel de profesori sunt astia? Nu. Ce fel de oameni sunt astia? In stare sa te lase sa pici bacul pentru ca nu te duci la ei la pregatire…
Imi pare rau pentru tot romanul asta, simteam nevoia sa-mi vars naduful :))
E bine că ți-ai vărsat năduful, pentru că ai construit un comentariu argumentativ, întotdeauna preferat de mine în locul celor doar apreciative.
Acum, înțeleg punctul tău de vedere și experiența ta personală și sunt de acord cu faptul că există astfel de persoane care practică meseria de profesor. Dar totodată cred că exemplele tale și altele asemenea nu trebuie separate de context. Trebuie să admitem faptul că la noi în țară educația și sănătatea sunt instituțiile publice cel mai prost plătite și din păcate, cel mai puțin respectate. Marea majoritate a profesorilor abia ar reuși să trăiască de pe o zi pe alta, dacă nu ar face pregătire cu elevii. De aici provine și acest, pe drept cuvânt, instinct de supraviețuire care îi determină să apeleze la metode diverse de atragere a elevilor la meditație, chiar dacă asta presupune ca la clasă, în școală, să nu se implice așa cum ar trebui. Se constituie astfel prima problemă: defectuoasa structurare a sistemului de învățământ și slaba alocare de bani din bugetul de stat pentru sprijinirea profesorilor, care iată, naște efecte perverse. Și uite unde s-a ajuns, dacă privești la examenul de titularizare de anul acesta, foarte mulți candidați pentru postul de profesor au picat, ba chiar au fost descoperiți copiind și altele asemenea.
A doua problemă ar fi natura sistemului de învățământ în sine și metodele de predare, care nu numai că sunt depășite și nu mai pot aduce un progres educativ, dar afectează în mod negativ și profund tot ceea ce ar trebui să însemne Școala, de la clasele pregătitoare și până la nivelul postuniversitar. Învățarea în școala de astăzi se rezumă doar la acumularea de informații și pot pune un mare egal între aceste două părți. Atât! Bagi informații în tine, fără să înțelegi poate cu adevărat sensul unor teorii, concepte, formule, ș.a.m.d., le vomiți (scuzată să îmi fie expresia) apoi pe o foaie de lucrare sau examen de sfârșit și în decurs de câteva luni s-a șters totul.
A treia problemă este mai spinoasă și n-am să dezvolt foarte mult. Voi spune doar atât: sistemul educațional la nivel mondial este sistemul perfect de manipulare. Nu vorbesc de nu știu ce teorii ale conspirației, ci de un angrenaj întreg care în decursul evoluției proprii a ajuns să servească, fără intenția inițială, unor interese greu de înțeles. Capacitatea de a reforma întregul mod în care se face educație astăzi există, dar nu vrea :)) Și acest lucru, pus într-o perspectivă mai largă, în contextul unei economii mondiale direcționate de mari coloși corporativi își găsește explicația.
Ți-am răspuns tot un roman, ca să fie fair-play.
Mersi pentru comentariu Bianca.
http://nymphtamine.blogspot.ro/2012/08/aventura-cunoasterii.html
Eu am dezbatut aici un pic mai mult subiectul educatiei, al sistemului dezastruos, al efectelor sale asupra tuturor, al modului in care acest sistem este conceput. (asta ca tot a fost tema de la Blog Power).
Nu neg faptul ca unii dintre profesori/ medici sunt constransi sa actioneze astfel. Da, intr-adevar, ar merita recompense mult mai mare pentru ceea ce fac. (ma refer aici la cei care chiar fac cu pasiune ceea ce fac). Pana la urma, doctorii salveaza vieti, profesorii construiesc/ formeaza vieti. Dar nu voi fi niciodata de acord cu acei neoameni care daca nu le bagi banul in buzunar te lasa sa mori pe holurile spitalelor, sau sa treci prin scoala ca gasca prin apa, dupa caz. Ok, inteleg faptul ca la prima varianta, in situatia medicilor, vazand atatea suferinte in fiecare zi, au devenit poate imuni la ele si la durerile oamenilor. inteleg faptul, dar nu-l apreciez. Un doctor adevarat si-ar face cum trebuie meseria doar pentru simpla satisfactie ca azi a curmat durerile unui alt suflet, un suflet ca si el. Un profesor adevarat ar trebui sa se duca de drag la scoala unde stie ca educa si ajuta la dezvoltarea atator suflete tinere. Dar pacat ca, asa cum am sugerat si in articol, lumea nu e asa ideala precum o credem.
Sunt de partea a ceea ce ai spus, nici eu nu sunt de acord și nici n-am afirmat acest lucru. Am multe motive să nu fiu de acord, ba chiar să-i condamn moral atât pe unii profesori (dacă îmi amintesc de vremea liceului, dar și de facultate) cât și pe unii medici, vorbind din experiență personală. Am vorbit despre toate acestea în articolele pe tema educației. Spun doar că lucrurile trebuie gândite într-un context mai larg și că pentru a se schimba lucrurile în bine, nu este de ajuns ca un profesor, un educator, un medic ș.a.m.d. să își exerseze profesia în spirit etic și pasional. Cred că e nevoie de puțin mai mult sprijin din partea diriguitorilor neamului și puțin mai mult respect din partea societății per ansamblu, dacă nu pentru oameni în sine, măcar pentru profesie și nu numai la nivel verbal.