Motivele ascunse ale revoluțiilor

Acum ceva timp, răsfoind prin mai multe cărți despre manipulare, istorie antică și psihologie, nu știu cum, dar am început să mă gândesc la revoluțiile sociale, în general. M-am gândit dacă a existat vreun moment anume în istorie când o revolutie să nu fi fost pregătită cumva, de dinainte, să nu fi fost ațâțată și asistată de interese diverse, altele decât cele ale plebei revoluționare. Probabil că nu, dar nu am cum să știu sigur și nici cum să verific acest lucru.

Am căutat să înțeleg atunci – ignorând elementele externe ale unui asemenea fenomen și concentrându-mă doar pe ceea ce este circumscris de către acesta – care este scopul unei asemenea revoluții sociale? Cum se „trezește” o masă de oameni cu același cuget și aceeași pornire dintr-o dată și ce anume îi determină pe acești oameni, în egală măsură, să treacă la acțiune? Și cred că trebuie să ne aflăm mai adânc în chestiune pentru a răspunde acestor întrebări.

În momentul izbucnirii unei revoluții, un lucru pot spune cu certitudine: „focul” mocnea și aștepta momentul potrivit! Ce anume l-a ațâțat să izbucnească nu prezintă interes pentru această scurtă expunere, însă motivele din spate, acelea care fac posibile declanșarea focului, acestea pot fi discutate.

Prin urmare, putem spune că atunci când un număr mare de oameni, animați de un scop puternic se strâng întru revoltă, aceea se numește revolutie. Numărul mare de oameni este un element important, chiar dacă este greu de apreciat condiția minimă pentru ca acest număr să poată constitui masa revoluționară. Însă mai există și alte două categorii pe care eu le numesc pseudorevolutie și cvasirevoluție. Pseudorevoluția are loc atunci când, indiferent cât de puternic este scopul, numărul de oameni care să o înfăptuiască este mic și acțiunea nu are, deci, sorți de izbândă. Cvasirevoluția este caracterizată de un număr mare de oameni, cărora însă le lipsește un element universal de legătură, altfel spus, care nu au încă coagulat un scop precis și iarăși nu putem vorbi de o reușită.

Scopul universal și vizibil al oricărei revoluții sociale este transformarea sistemului întreg de guvernare. În spatele cortinei însă, lucrurile trebuie privite altfel, fiindcă revoluțiile nu avut niciodată, nimic de a face cu idealurile promovate în masă de înfăptuitorii lor. Fiecare individ din acest ansamblu revoluționar are motivele sale personale, destul de puternice pentru a se revolta și aproape întotdeauna bine întemeiate. Ei bine, atunci când se adună mai mulți astfel de indivizi, ale căror motive particulare sunt complementare și țintesc în genere un actor social, un sistem, abia atunci se poate numi revolutie.

Bunăoară, dacă este să facem o clasificare, putem vorbi despre manifestările din ’89 ca fiind o Revolutie, despre proteste de amploare în stradă, inclusiv ceea ce s-a întâmplat la începutul acestui an în Piața Universității, ca fiind cvasirevoluții și despre alte greve izolate sau proteste de mică amploare ca fiind pseudorevoluții.

Dacă privim în urmă, la întreaga istorie a umanității, revoluțiile adevărate se dovedesc a fi mult mai mult strategice, din punct de vedere psihologic, decât spontane. Am putea însă vorbi despre revoluții ca fiind instanțe ale marilor schimbări, sau ca fiind procese societale care transformă un sistem inconvenabil?

Sursa foto: ~AsaGreen

Un gând despre “Motivele ascunse ale revoluțiilor

  1. Pingback: Motivele ascunse ale revolutiilor | BunDeCitit.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*