Există o nesfârșită contradicție în viață, în lucrurile pe care le facem zilnic. Există contradicție între serviciu și timp liber, între ceea ce gândim și ceea ce spunem sau facem, între ceea ce ne dorim și ceea ce putem realiza concret.
Trăim cu dezacorduri în fiecare zi și acest mod de a fi, aduce cu sine nemulțumiri, senzația incompletului și conflictul interior. Vrem câteodată să facem sau să avem parte de lucruri extraordinare și nu observăm toate celelalte evenimente importante din viața noastră.
Oricât ne-am dori, nu putem să le avem sau să le facem pe toate și nici nu putem să facem mai multe lucruri în același timp. Ceea ce ai tu în acest moment, își dorește altcineva să aibă și ceea ce tu nu ai și îți dorești acum, pentru altcineva reprezintă poate o banalitate.
Fiindcă toate lucrurile se echilibrează într-un fel, care de multe ori, ne depășește înțelegerea imediată.
Ai dreptate, Dragoș. Ar fi bine să putem fi mulțumiți cu ce avem, când avem. Din păcate, omul e mereu neliniștit și nemulțumit, stă în firea umană bănuiesc. E sănătos să poți lua binele din rău sau din tot ce ți se întâmplă. Și cred că a fi capabil de a face asta aduce multă liniște interioară.
Fain articol!
E un fenomen interesant aici, Diana. Multe persoane ar putea spune că atunci când cineva este mulțumit cu ceea ce are, de fapt stagnează sau nu mai progresează deloc. Se conturează astfel un curent de opinie care sună cam așa: ca ființe umane, nu suntem niciodată mulțumiți de ceea ce avem și tocmai acest lucru ne împinge să mergem înainte, să ne dezvoltăm continuu. Însă tocmai în aceasta cred eu că stă păcăleala! Cred că progresul adevărat derivă dintr-o acumulare și perpetuare a faptelor împlinite sau, mai bine zis, a faptelor care ne împlinesc. Pe când majoritatea dintre noi trăim o incompletudine pe care nu o conștientizăm de cele mai multe ori.