Stau pe o bancă, e frig și gol,

în fața mea alte două bănci pustii. În mine e un foc ce îngheață. Îmi scot încet, vibrând, o țigară, o aprind, trag fumul adânc în piept și-l scot ca pe un duh rău din mine. Lumina felinarului din față pâlpâie într-un limbaj necunoscut. Pe banca mea e un străin oarecare. Un om singur și trist. Și el fumează. Țigările noastre se consumă în același timp. Sufletul meu e în sevraj de căldura altui suflet și e atât de frig. Îmi mai aprind o țigară ostenită, dar cu greu. Un vânt rece îmi cauterizează rănile simțirii, rănile vieții, rănile iubirii mele.  Și se stinge și țigara, azvârlită fără putere pe asfalt. O să adorm târziu în noaptea asta. E trecut de 1. Îmi iau străinul și plecăm împreună…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*