Castele… De nisip…

Acum vreo lună am fost plecat în viitor. Am pășit într-o lume nouă, necunoscută, unde totul îmi era străin la prima vedere: clădirile erau altfel, informația era alta, oamenii păreau alții și altfel. Am pășit curajos pe străzile acestei lumi necunoscute de mine până atunci, am intrat în clădirile lor, am discutat cu ei, așa cum am putut și mi s-a părut totul a fi un vis trăit, o dorință împlinită pe neștiute de către universul ce mi-a ghicit-o. Mi-am dat seama că emoțiile care mă traversau într-o astfel de lume sunt multe, rapide și câteodată imposibil de structurat în întregime, devreme ce trebuie să înveți totul foarte rapid, dar cu toate astea am înțeles ceva important, căci în ciuda timpului scurt pe care l-am petrecut acolo, am ajuns să respir mai bine lumea aceasta nouă, să mă uit mai profund în sufletul oamenilor ce o populau și dincolo de castele, palate, catedrale, piețe și limba străină am văzut că erau la fel ca mine, ca tine… Oamenii sunt la fel peste tot și cred că Jiddu Krishnamurti avea dreptate când spunea că fiecare om este istoria omenirii întregi. Oamenii lucrează cu forme diferite de a gândi și de a privi lumea, dar în esență sunt aceeași dintotdeauna și peste tot. Poate părea o afirmație hazardată, dar este ceea ce am descoperit eu și nu trebuia să fac înconjurul lumii pentru asta; totul se leagă de cele mai mici detalii. Poate și din această cauză mi-a rămas atât de adânc și frumos întipărit în memorie perioada aceea, că simțisem că aș avea posibilitatea să aparțin acelui loc ca oricine altcineva. De curând, pășind pe malul mării, văzând castelele de nisip, mi-am amintit cu dor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.