M-am săturat de complezenţe!

Atât de mult ne falsificăm vieţile zi de zi, încât relaţiile noastre omeneşti sunt unele false, de complezenţă şi pentru confort. Suntem interesaţi emoţional să obţinem de la cei din jur aprobare pentru tot ceea ce facem. De ce? Pentru o anumită plăcere psihică cerută de minte. Am sorbit această „cafeină socială” tot mai mult, în fiecare moment, încât am ajuns dependenţi de ea, singura care ne furnizează o anumita liniste aparenta. Ca să fim NOI, aşa cum suntem în realitatate, ar trebui să renunţăm la toată această teatrizare a trăirii, ar însemna să refuzăm să facem ceva împotriva propriei voinţe, ar însemna să le spunem oamenilor verde-n-faţă ceea ce credem despre ei sau să nu le „dăm apă la moară” perpetuând o iluzie (distrugerea utopiilor individuale nu aduce bucurie la început, ci durere, o enormă durere şi tristeţe), ar însemna să ne comportăm absolut fireşte în toate situaţiile în societate, să nu fim bucuroşi dacă nu simţim asta, să nu fim trişti dacă nu simţim asta, să nu pretindem că ştim mai mult sau mai puţin decât ştim cu adevărat, să nu pretindem că putem mai mult dacă într-adevăr nu putem mai mult, să nu aderăm la vreo opinie sau filozofie doar pentru că este mai populară sau mai apreciată în rândul anturajului, să încetăm să mai fim de gaşcă, dacă acea gaşcă se situează din majoritatea punctelor de vedere la polul opus (Atenţie! Obişnuinţa te adaptează lucrurilor!) să încetăm să fim pseudo-„plini de patos”, fiindcă astfel creăm tot mai multe conflicte în jurul nostru. Ca să fim noi trebuie să renunţăm la carapacea aceasta pe care o adunăm zilnic, trebuie să nu mai fim nişte falşi, vicleni şi interesaţi! Ca să fi noi trebuie să renunţăm la complezenţe! Eu sincer, m-am săturat de complezenţe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*