Interpretări peste interpretări…

Poate că nu suntem atenţi, poate că ne grăbim, poate că nu înţelegem ce vor ceilalţi de la noi defapt… Poate că interpretăm şi categorizăm fiindcă în funcţie de cum suntem noi lăuntric, aşa îi vedem şi pe ceilalţi. Interpretările greşite sunt aducătoare de conflict, fără dubiu, dar de ce facem asta? De ce aducem conflictul în vieţile noastre şi ce ar trebui să facem ca să nu mai apară? Poate să terminăm cu etichetările fără noimă pe care le aplicăm în general celor din jurul nostru, poate să fim sinceri, în primul rând cu noi şi apoi, ca o urmare naturală, cu ceilalţi, poate să nu mai folosim complezenţele acestea atât de urâte din viaţa de zi cu zi. Poate că dacă ne-am cunoaşte mai bine pe noi înşine (despuindu-ne de toate aparenţele), atunci nu am mai interpreta greşit ce spun alţii. Cuvintele sunt doar simboluri, la fel ca mai tot ce ne înconjoară. Dacă am cunoaşte cu adevărat persoana din faţa noastră, am înţelege de ce un anumit cuvânt are o altă conotaţie (mai „slabă”) pentru el şi atunci nu l-am mai blama…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*